Simona Halep, cea mai bine clasată jucătoare din România în istoria ierarhiei WTA, locul 5 în lume în acest moment, joacă în această noapte în turul al doilea la Miami, contra australiencei Casey Dellacqua.
Săptămâna trecută, Halep a fost eliminată în semifinale la Indian Wells, de Agnieszka Radwanska, și imediat după acea înfrângere românca a mers la o clinică din Miami unde a suferit o intervenție chirurgicală.
„Are o problemă la un deget, o unghie încarnată care nu-i dădea pace. A suferit o mică intervenţie, peste care sper să treacă cât mai repede. Dar este o nimica toată pentru ea”, a declarat tatăl jucătoarei, scrie digisport.ro.
Simona Halep a avut probleme medicale și luna trecută, când a abandonat în primul tur la Dubai, imediat după ce câștigase turneul de la Doha. Jucătoarea în vârstă de 22 de ani a acuzat atunci probleme la tendonul lui Achile și a fost nevoită să ia o pauză de zece zile.
(Sursa: digi24.ro)