Soluții de criză. Sătenii dintr-o comună din Iași, constrânși să-și achite datoriile la stat atunci când solicită documente de la primărie

0
127

Primarul unei comune din Iași a găsit soluția pentru ca localnicii să achite datoriile la buget. Cine are nevoie de un document trebuie să treacă mai întâi pe la biroul de taxe şi impozite. Măsura vine în condițiile în care procentul de încasare a dărilor nu depășește 35%.

 

Localnicii din Găgești au restanțe de peste 500 de mii de lei la plata taxelor și impozitelor, iar asta l-a determinat pe primar să treacă la măsuri drastice. Datornicii nu mai primesc nici un fel de document de la primărie, dacă nu-și achită obligațiile.

„ – Cum au reacţionat oamenii? – Atunci când începi să soliciţi anumite reguli oamenii, sunt nemulţumiţi pentru că s-a impus şi problemă lipsei de bani. N-am vrut să achite tot. Măcar să facă o eşalonare şi cât de cât să recuperăm din debitele restante”, spune la Digi 24 Costică Stupu, primarul comunei Găgeşti.

 

Strânși cu ușa, localnicii nu au încotro și se conformează.

„Ai, n-ai, trebuie să dai ca să poţi să iei o adeverinţă. Îţi trebuie şi la şcoală, unde nu-ţi trebuie adeverinţă. – Măsura e bună? – Bună, ne-bună trebuie să o respectăm. – V-aţi plătit taxele? – Acum, până pe 31 o să le achităm toate”, spune un sătean.

„Dacă ai o datorie sau 20, 10 lei acolo, dacă nu plăteşti, nu îţi dă chitanţă. Dar impozitele astea s-au mărit foarte … Nu suntem o comună care să nu plătim. Nu zicem nu. Fiecare plăteşte, dar e prea mult”, este de părere un alt sătean.

 

Primarul din Găgeşti ştie şi ce va face cu banii recuperaţi. Va extinde în câteva sate reţelele de alimentare cu energie electrică, va amenaja şanţurile şi va îngrădi terenul de fotbal

„Dacă nu este împrejmuirea făcută, se distruge. Animalele din zonă stau aici şi pasc. Nu poţi să faci un teren. Nu are nici aspectul ăsta aici în centrul satului”, a mai spus primarul din comună. El estimează că până la sfârșitul anului va reuși să recupereze toate datoriile.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments