Târg de Turism și Târg de antichități, în week-end, la PALAS MALL

0
66

La final de săptămână, ansamblul Palas îi invită pe ieşeni şi nu numai să îşi petreacă timpul liber în inima oraşului. Din programul evenimentelor fac parte un târg de turism, unul de artă şi antichităţi, recitaluri de pian şi teatru de păpuşi pentru cei mici.

 

Timp de trei zile, la parterul şi etajul întâi al Atriumului Palas Mall se desfăşoară o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi. Evenimentul va avea loc în perioada 28 – 30 martie 2014 şi reuneşte zeci de expozanţi din toată ţara. Pasionaţii de artă şi istorie vor descoperi la Palas Mall: piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri de colecţie (de masă, de şemineu, de buzunar, de mână), numismatică, filatelie, porţelanuri şi alte obiecte ornamentale învăluite în mister.

 

În acest sfârşit de săptămână, ieşenii sunt invitaţi să descopere cele mai atractive oferte pentru vacanţa de Paşte şi pentru cea de vară, la evenimentul tematic desfăşurat în Atriumul Palas Mall. Târgul de turism „Vacanţa”, organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), va avea loc de vineri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10.00 – 22.00. Evenimentul va reuni aproximativ 20 de expozanţi cu experienţă în domeniu, precum Paralela 45, Mareea, Eximtur, Kusadasi, Travel 4 You, Phoenicia Hotels & Resort, MaltaTravel, Tarom, Marion Turism, Muzeul Viei şi Vinului din Hârlau, Blue Air, Eurolines, Icar Tours, Travis şi Organizaţia Elenă de Turism. Participanţii au pregătit oferte cu reduceri de până la 30% pentru sezonul estival, tombole cu premii şi degustări de produse tradiţionale din zonele pe care agențiile prezente le recomandă ca destinații pentru concediile din 2014.

 

De vineri şi până duminică, clienţii Palas Mall veniţi la cumpărături vor asculta cele mai frumoase melodii interpretate la pian. Întâlnirea cu muzica bună are loc în piaţeta centrală a mall-ului, între orele 16.00 – 18.00.

 

Duminică, princhindeii sunt aşteptaţi în lumea teatrului de păpuşi, de la orele 11.00 şi 18.00, la Palas Mall, zona Intersport.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentEXCLUSIV. Curs rapid de îmbogăţire în România: Anchidin, BOIER PE MOȘIA CFR
Articolul următorGeorgică Cornu, reținut pentru 24 de ore
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments