Traian Băsescu: România nu va recunoaşte rezultatele referendumului din Crimeea

0
57

 

După anunţarea rezultatelor exit-poll-urilor referendumului din Crimeea, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că România consideră consultarea ilegală şi nu va recunoaşte rezultatele.
 

Preşedintele Traian Băsescu anunţă că România „consideră ilegal referendumul în curs de desfăşurare în Crimeea şi nu va recunoaşte rezultatele acestuia”, potrivit unui comunicat remis duminică seară de Administraţia Prezidenţială.

„România consideră ilegal referendumul în curs de desfăşurare în Crimeea şi nu va recunoaşte rezultatele acestuia în condiţiile în care Curtea Constituţională a Ucrainei a declarat neconstituţională organizarea referendumului privind separarea Peninsulei Crimeea de Ucraina, iar preşedintele interimar al Ucrainei, domnul Oleksandr Turcinov, a semnat decretul de anulare a declaraţiei de independenţă a acesteia”, spune şeful statului, citat în comunicat.

 

Totodată, declară Băsescu, un scrutin organizat sub ameninţarea ocupaţiei militare nu poate întruni normele unui proces democratic care să poată fi recunoscut şi legitimat de comunitatea internaţională. „Rezultatul previzibil şi lipsit de fundament legal al actualului referendum îl reprezintă «anexarea» Crimeei”, susţine preşedintele României.

„Solicităm Federaţiei Ruse să acţioneze în relaţia cu Ucraina în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu principiile de drept internaţional, inclusiv prin prevederile Memorandumului de la Budapesta. Susţinem independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi sprijinim reglementarea crizei pe cale diplomatică”, mai spune Traian Băsescu.

Uniunea Europeană a condamnat în mod oficial, duminică, referendumul din Crimeea, catalogându-l drept „ilegal şi ilegitim”, şi a anunţat că va adopta sancţiuni luni, potrivit AFP.

La rândul său, Washingtonul „respinge” referendumul care a avut loc duminică în Crimeea, a anunţat Casa Albă.

Conform unui exit-poll, duminică, locuitorii din Crimeea au aprobat cu 93% din voturi alipirea peninsulei ucrainene la Rusia.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments