Medicul american Gary Hartstein, un prieten al lui Michael Schumacher, a declarat că doctorii francezi au comis o greşeală în momentul în care au transmis familiei că „numai un miracol îl mai poate salva” pe pilot.
„Este o tâmpenie. Aşa ceva este imposibil, nu pot să-mi imaginez că un doctor poate transmite un asemenea mesaj familiei”, a declarat Hartstein, citat de presa din Austria.
Hartstein a explicat modul în care echipa de medici de la spitalul din Grenoble ar fi trebuit să procedeze: „Dacă situaţia medicală este disperată, dar nu fără speranţe, familiei trebuie să i se explice clar şi cât mai precis. Familia trebuie să ştie, în termeni uzuali, ce se întâmplă, nu să li se vorbească despre miracole”.
(Sursa: gandul.info)