Vicepreşedintele SUA: Statele Unite ar putea să trimită trupe în statele baltice

0
52

 

 

Statele Unite ar putea să trimită trupe, în cadrul unui sistem prin rotaţie, în statele baltice, pentru a asigura astfel aceste foste republici sovietice, îngrijorate de încorporarea Crimeei în Rusia, a declarat miercuri la Vilnius vicepreşedintele american Joe Biden.
 

„Studiem un anumit număr de măsuri suplimentare pentru a spori ritmul şi amploarea cooperării noastre militare, inclusiv o (trimitere prin) rotaţie a unor forţe americane în regiunea Balticii pentru exerciţii terestre şi navale, dar şi misiuni de antrenament”, a declarat Biden într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta lituaniană Dalia Gribauskaite şi omologul său leton Andris Berzins.

În prezent, Statele Unite nu au nicio bază militară în statele baltice, unde se află doar şase avioane americane, în cadrul unei misiuni NATO.

Vicepreşedintele american a avertizat că „atât timp cât Rusia continuă pe calea pe care se află, ea se va confrunta cu o izolare politică şi economică tot mai mare”.

 

La rândul său, preşedinta lituaniană a acuzat Rusia că „se foloseşte de o forţă brutală pentru a redesena harta Europei”, subliniind că situaţia constituie „o ameninţare directă” la adresa securităţii regionale.

Vicepreşedintele Statelor Unite efectuează o vizită la Vilnius, după ce a efectuat o vizită la Varşovia, unde a asigurat marţi Polonia de susţinerea americană şi a condamnat acţiunea Rusiei în Crimeea, catalogând-o drept „confiscarea unui teritoriu”, ameninţând totodată Moscova cu noi sancţiuni.

„Vreau să fie absolut clar pentru voi şi pentru toţi aliaţii noştri în regiune că angajamentul nostru în (domeniul) autoapărării reciproce, definit de articolul 5 al (Tratatului) NATO, este sigur ca fierul”, a declarat el în capitala poloneză.

Polonia este membră NATO din 1999, iar cele trei state baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – au aderat la Alianţa Nord-Atlantică în 2004.

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments