În anul 1973, mai mulţi soldaţi americani au prins pe râul Mekong din Laos un peşte uriaş, care semăna izbitor cu legendarul şarpe marin din mitologia asiatică, numit Regina Naga. Fotografia şi povestea au circulat mult timp în presă. În realitate, nu era vorba de vreun monstru mitologic, ci de un uriaş peşte-vâslă, cunoscut şi sub precla de „regele heringilor”. Celebra fotografia nu a fost realizată în 1973 în Laos, ci în 1996, lângă San Diego.
Datorită dimensiunilor sale şi a aspectului înfricoşător, peştele-vâslă a fost timp de mii de ani sursă de inspiraţie pentru multe legende şi poveşti.
Japonezii cred că aceste fiinţe ies la suprafaţa apei ca să prezică mari cutremure sau tsunami. În realitate, peştii ies atunci când sunt răniţi sau bolnavi.
Un peşte-vâslă poate ajunge până la peste 8,5 metri lungime şi, asemeni unei şopârle, îşi poate amputa singur 75% din corp.
Foarte puţini biologi au putut să observe aceste fiinţe în mediul lor natural. Unul din ei este Mark Benfield, care a publicat o lucrare în 2013, relatând detalii despre viaţa acestor peşti.
Imaginile filmate de el arată un peşte-vâslă care străluceşte sub apă, aceasta fiind o metodă prin care îi derutează pe prădători.
Peştele poate înota atât orizontal, cât şi vertical şi stă la mare adâncime în timpul zilei, iar noaptea se apropie de suprafaţa apei, după cum a observat Benfield.
Peştele poate „renunţa” la propria coadă, asemeni unei şopârle. Coada alcătuieşte cea mai mare parte a corpului, dar nu este indispensabilă, această metodă ajutându-l să scape de prădători.
Interesant este însă că această specie are puţini duşmani naturali. Peştele-văslă are o carne gelatinoasă, rea la gust, de aceea nici rechinii, nici pescăruşii nu se hrănesc cu el.
Astfel, ihtiologul Tyson Roberts crede că această auto-amputare nu are legătură cu supravieţuirea, ci permite peştelui să renunţe la o partea masivă a corpului care nu îi mai foloseşte. În acest fel, el va consuma mai puţină energie şi va avea nevoie de mai puţină hrană.
(Sursa: descopera.ro)
