Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, spune că România şi SUA au o „foarte importantă colaborare”, pe care SUA doresc să o consolideze şi să o extindă. Mesajul vine cu ocazia împlinirii a 10 ani de la integrarea României în NATO.
SUA sunt alături de România în calitate de prieten şi aliat şi dorim să consolidăm colaborarea noastră, a transmis, luni, Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, într-un mesaj cu ocazia a 10 ani de la aderarea ţării noastre la NATO.
„Acesta este un an important pentru România şi pentru relaţia transatlantică. La împlinirea a 10 ani de când România este membru NATO, SUA îşi exprimă recunoştinţa pentru angajamentul ţării dumneavoastră faţă de Alianţă şi pentru toate eforturile comune dedicate susţinerii păcii, libertăţii şi democraţiei, atât în ţările noastre, cât şi peste hotare”, se arată în mesajul oficialului american.
Nuland aminteşte faptul că, în ultimii 10 ani, în calitate de aliaţi NATO, România şi Statele Unite ale Americii au colaborat în Balcani, Afganistan, în Marea Mediterană şi în Marea Neagră.
„Tot în calitate de aliaţi NATO, fiecare şi-a asumat un angajament solemn în faţa celuilalt, conform prevederilor Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Astăzi vreau să reafirm în faţa poporului român că Statele Unite îşi respectă angajamentele”, spune Victoria Nuland.
„Statele Unite ale Americii sunt alături de România în calitate de prieten şi aliat şi ne dorim să continuăm să extindem şi să consolidăm foarte importanta noastră colaborare”, a mai transmis diplomatul american.
Totodată, Victoria Nuland evocă şi evenimentele din Ucraina, atât SUA, cât şi România condamnând „agresiunea militară a Rusiei şi încercarea acesteia de a anexa Crimeea”.
„Tot împreună suntem alături de poporul ucrainean pe măsură ce acesta încearcă să-şi construiască un viitor mai paşnic, unit, democratic şi prosper”, precizează asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia.
România a aderat la NATO la 29 martie 2004.
(Sursa: gandul.info)