VIDEO. Tâlhărie la drumul mare. Ieșean bătut și deposedat de bunuri în centrul Pașcaniului

0
75

Un pășcănean a fost tâlhărit, luni noaptea, pe Esplanada din Pașcani. Victima se întorcea de la un bar din zona Gării unde consumase mai multe pahare de alcool, când a fost zărit de către un tânăr de 24 ani din localitatea Dolhasca.

 

Pe imaginile furnizate de către Poliția Locală Pașcani, se observă cum Dumitru S. îl urmărește pe bărbatul din municipiu, iar când acesta a ajuns în dreptul sediului BRD, l-a atacat cu pumnii și l-a deposedat de telefonul mobil și un rucsac în care avea mai multe bunuri, printre care și bani, arată newspascani.com

Polițiștii au fost sesizați de către victimă, Marcel B. în vârstă de 53 de ani, iar în câteva minute l-au identificat pe atacator în sala de așteptare din incinta Gării Pașcani. Acesta aștepta cel mai probabil trenul către Dolhasca.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz pentru a determina cu exactitate cum s-a petrecut infracțiunea și pentru ca autorul să fie tras la răspundere conform legii. Conform polițiștilor, Dumitru S. este bănuit că ar mai fi implicat într-un caz de furt petrecut în municipiul Pașcani.

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments