Asigurarea RCA se va scumpi masiv

0
91

 

 

Cazurile de neplată a daunelor pe piața asigurărilor auto în România ar putea deveni din ce în ce mai rare dacă autoritățile continuă politica de sancționare a celor care au astfel de probleme.
 

Reversul medaliei este însă o creștere a prețurilor care, pe medie, va depăși 20%-25%, dar care ar putea ajunge și până la 50% în cazul șoferilor care se încadrează în zone de risc ridicat. Punerea Astra Asigurări sub administrare specială și, implicit, schimbarea strategiei de piață a celei mai mari societăți de asigurare din România echivalează cu eliminarea unuia dintre cei trei jucători care au practicat prime de asigurare cu mult sub nivelul mediu al pieței. Mai mult, Euroins, o altă societate recunoscută ca având prețuri foarte mici, se află în vizorul ASF și a anunțat și o majorare semnificativă de capital.

 

Nu în ultimul rând, Carpatica Asig, societatea care completeză grupul firmelor ce domină, ca volum al contractelor, zona asigurărilor RCA și a celor de locuință, este zguduită de problemele penale ale patronului și ale unor foști directori și membri ai Consiliului de Administrație. Niciuna dintre cele trei nu își va mai permite să mizeze pe prime de asigurare cu mult sub media pieței fără a risca fie pierderi uriașe, fie noi sancțiuni.

 

Explicația mecanismului de scumpire

Explicația fenomenului este simplă și o regăsim chiar în concluziile ASF, respectiv, DNA. Toate cele trei societăți au fost acuzate că, în diferite forme, au înregistrat deficite în ceea ce privește constituirea de rezerve ori plasarea în reasigurare. Cu alte cuvinte, cele trei își permiteau să vândă mai ieftin decât restul jucătorilor și pentru că puneau deoparte pentru eventualele daune ce urmau a le plăti mai puțini bani decât cere legea. Erau mai ieftine, dar mai puțin sigure. În cazul Astra, de exemplu, daunele erau subestimate cu mai bine de 40%, potrivit raportului ASF, iar în cazul Carpatica Asig, rechizitoriul DNA vorbește de o acoperire de doar 40% prin reasigurare. Prima dintre cele trei care a anunțat că își va majora capitalul (practic, și-l dublează) este Euroins, societatea care anul trecut și-a pierdut temporar dreptul de a mai vinde RCA tocmai pentru că avea probleme cu plata daunelor. Cel mai probabil, îi va urma Astra, despre care raportul ASF spune că ar avea nevoie de un plus de capital de circa 70 de milioane de euro. O astfel de majorare înseamnă costuri suplimentare pentru asigurător, iar aceste costuri vor trebui recuperate de la clienți. „Dacă Astra şi celelalte companii care practică tarife mici vor fi nevoite să îşi majoreze capitalul cu o sumă foarte mare, în urma acţiunilor ASF, piaţa ar putea suporta o creştere de 20% a tarifelor“, spune Bogdan Andriescu, președintele uniunii reprezentative a brokerilor din asigurări.

 

Cine suferă cel  mai mult

Analiza prețurilor practicate de cele trei societăți care, de altfel, anul trecut au adunat peste 60% din numărul total de contracte RCA arată că ele erau și cele care își asumau riscurile cele mai importante, alegând să coteze la prețuri mici pe zonele cu riscul cel mai ridicat, cum ar fi tinerii sub 30 de ani, taximetriștii sau șoferii care locuiesc și conduc în orașe cu o densitate ridicată a traficului. Aceste categorii de clienți care, oricum, erau mult dezavantajate de simpla încadrare în zona respectivă de risc vor avea, astfel, cel mai mult de suferit.

 

Cine plătea mult pe RCA va plăti și mai  mult în viitor

Potrivit unei analize Capital bazate pe datele mai multor portaluri specializate în asigurări, portretul-robot al clientului cu cel mai mare risc descrie un tânăr sub 30 de ani, cu mai puțin de 10 ani de experiență la volan, care conduce într-un oraș din estul țării (mai ales Constanța) sau în Capitală. Dacă respectivul tânăr are și o mașină foarte puternică, va plăti cu siguranță cu mult peste media primelor RCA și aproape dublu în comparație cu situația ideală a unei persoane de peste 50 de ani, care conduce o mașină de capacitate medie într-un oraș din vestul țării.

 

Paradoxal însă, în urma unei modificări de strategie la Astra, Euroins și Carpatica, cel mai mult vor avea de suferit tot șoferii care plăteau RCA mai scump. Aceasta se întâmplă pentru că, pe aceste zone, diferența între cotațiile celor trei și ceilalți jucători era cea mai mare.

Concret, la finele lui 2013, un tânăr de 29 de ani care conducea o Dacie Logan de 1,6 litri în Constanța ar fi trebuit să plătească pentru un RCA, la Astra, un preț de 590 de lei, la Euroins ar fi trebuit să dea 600 de lei, iar la Carpatica, 680 de lei. Aceeași persoană, dacă ar fi ales să-și facă asigurarea la oricare dintre celelalte societăți, ar fi plătit cu cel puțin 150 de lei mai mult, adică circa 750 de lei, însă diferența maximă ajungea și la 800 de lei, mai mult decât dublul celui mai mic preț.

 

Cu alte cuvinte, în scenariul pozitiv în care „grupul celor trei“ își va alinia prețurile la tarifele practicate de cel mai ieftin asigurător, cu excepția lor, scumpirea pentru cazul expus de noi va fi de cel puțin 150 de lei, adică de circa 25%. Cel mai probabil însă, majorările vor fi chiar mai mari, pentru că întreaga piața va fi mai scumpă în 2014.

 

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments