ATENTAT la sănătatea ieşenilor! Vopsea de ouă contrafăcută, în pieţele din oraş

0
202

În pieţele din Iaşi, vopseaua tipografică este vândută pe post de vopsea de ouă. Iar comercianţii nu duc lipsă de cumpărători. Oamenii nu ştiu însă că această vopsea este foarte toxică pentru organism. Medicii spun că persoanele care o consumă riscă să se aleagă cu intoxicaţii digestive. 

 

 

Comercianţii care vând vopsea tipografică pentru colorarea ouălor de Paşti sunt aşezaţi strategic chiar la intrarea în pieţele din Iaşi. Amestecul toxic este pus în ambalaje improvizate din celofan şi nu are niciun fel de prospect sau instrucţiuni de folosire.

 

Comercianţii încearcă să convingă orice trecător că vopseaua nu e toxică, iar preţul este chiar foarte atractiv: 1 leu bucata. Medicii spun însă clar: vopseaua tipografică este interzisă în uzul alimentar.

 

„Când este din sursă industrială, să zicem aşa, poate conţine numeroase elemente printre care chiar metale grele şi acestea pătrund prin coaja oului, afectează calitatea alimentului şi pot dezvolta în primul rând reacţii alergice, reacţii cutanate, reacţii digestive şi dacă sunt consumate în cantităţi mai mari chiar afectare hepatică”, a explicat Diana Cimpoeşu, medic de urgenţă.

 

Cumpărătorii neglijează însă recomandările medicilor:

 

„Eu am cumpărat-o, dar Dumnezeu ştie ce voi face. Eu am mai mâncat de astea, lasă că n-are nimic, nu murim. N-am murit noi de la atâtea prostii. Numai bulendre nu bagă în carne”, spune un ieşean. 

 

„Încă mai sunt care cumpără. Treaba lor, se vopseşte oul, e roşu şi cancerigen”, este de părere un alt ieşean.

 

De la începutul acestei săptămâni, poliţiştii au făcut controale în pieţe şi zilnic au confiscat sute de astfel de produse.

 

„Cred că sunt de ordinul miilor pliculeţele, iar amenzile se ridică undeva la peste 10.000”, a declarat Felix Alexandrescu, şeful biroului comercial. 

 

Amenda pentru comercializarea acestor produse este cuprinsă între 190 şi 370 de lei.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments