Preotul Vladimir Petercă, cunoscut profesor de teologie catolică, a fost apreciat de ofiţerii fostei Securităţi drept unul dintre cei mai buni informatori din ţară. Vreme de aproape două decenii, preotul Vladimir Petercă a fost principalul pilon al Securităţii în problema cultului catolic. Preoţi parohi, profesori de teologie cu care era coleg la Institutul de Teologie din Iaşi, studenţi, înalţi prelaţi de la Vatican şi din ţările occidentale pe care îi întâlnea în timpul studiilor sau al vizitelor prelungite au făcut subiectul rapoartelor sale laborioase şi al măsurilor propuse serviciilor secrete, prin prisma statutului privilegiat pe care şi l-a câştigat în relaţia cu ofiţerii de legătură.
Preotul Vladimir Petercă e primul cleric catolic deconspirat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în urma unei cereri de verificare depuse de EVZ, iar în cazul său urmează să se pronunţe şi Curtea de Apel Bucureşti.
„Sursa a fost şi este una din cele mai bune din ţară”
Sub numele conspirative „Preda” şi „Radu”, preotul Petercă a colaborat cu Securitatea începând cu 1971, iar până acum CNSAS nu a descoperit nici un document care să arate că a fost abandonat vreodată ca informator. Dimpotrivă, numeroase rapoarte ale ofiţerilor arată aprecierea specială de care se bucura din partea serviciilor secrete.
Petercă era un informator-model. Dovedea loialitate, acribie şi spirit de iniţiativă. Se conspira perfect, dădea note regulat, uneori peste aşteptările ofiţerilor de legătură. După mai mulţi ani de colaborare exemplară, a fost preluat „în legătură directă de către şeful Securităţii” din Iaşi, colonelul Constantin Ciurlău. Colaborarea sa, începută în 1971 cu securiştii ieşeni, a continuat din 1973, când acesta a plecat la studii la Roma, cu ofiţerii de informaţii externe.
„Datorită posibilităţilor şi ataşamentului faţă de organele noastre în perioada studiilor de doctorat la Vatican, a fost predat şi în legătura UM 0544 (infomaţii externe). Atât în cadrul colaborării cu organele noastre, cât şi cu UM0544, sursa a fost şi este una din cele mai bune din ţară, aducându-şi o importantă contribuţie atât în culegerea de informaţii, cât şi în susţinerea elementului de origine română peste hotare, subiect foarte disputat în străinătate, activităţi apreciate atât de UM 0544, cât şi de Direcţia I”, era caracterizat preotul într-un raport din 1986 citat de EVZ.ro.
Promovat de victima sa
La începutul lui 1973, Petercă a plecat pentru prima oară la studii peste hotare la propunerea rectorului Institutului Romano- Catolic din Iaşi, preot Eduard Ferenţ, cel care ulterior a devenit victima predilectă a turnătoriilor sale. Institutul era singura instituţie de învăţământ superior din ţară care şcolariza viitorii preoţi catolici de limbă română. Sârguincios la învăţătură, după cum îl caracterizează Ferenţ, Petercă fusese cooptat în 1969 cadru didactic în institut, iar ambiţiile sale mari l-au recomandat şi Securităţii ca sursă. La doar un an după ce a devenit colaborator, Petercă a fost nominalizat pentru a fi trimis la Vatican. „După inundaţii, Caritasul (societatea de binefacere a Bisericii Catolice) din Germania trimisese în România două microbuze cu aparate de distilare a apei. Departamentul Cultelor a fost de acord ca, în schimbul acestei donaţii, să permită plecarea la Roma, la studii, a şase tineri preoţi. Printre ei i-am numit pe Vladimir Petercă şi pe mitropolitul de azi, Ioan Robu”, spune Eduard Ferenţ, care a urmat, între 1975 şi 1979, studii de doctorat la Roma.
Dosarul lui Petercă din perioada studiilor în Italia, după cum arată documentele CNSAS, a rămas la serviciul de informaţii externe, necunoscându-se conţinutul său decât prin aprecierile ulterioare, extrem de laudative ale ofiţerilor. La întoarcerea în ţară, preotul „s-a prezentat la organele interne pentru reluarea legăturii”, după cum arată Fişa personală a lui „Preda”. Din acel moment, munca sa de informator a devenit bivalentă: pe de o parte îşi turna colegii şi studenţii, iar pe de altă parte era trimis în străinătate cu diverse misiuni precise trasate de Securitate.
Recompensele Securităţii
Plecările dese peste hotare, însumând câteva luni pe an în medie, reprezentau de fapt răsplata pentru serviciile aduse Securităţii. Petercă nu era singurul preot catolic căruia i se permitea să iasă din ţară, dar era printre privilegiaţi, arată rapoartele ofiţerilor. Astfel, în 1986, şi-a permis să le ceară securiştilor un favor: „Ne-a solicitat sprijinul de a i se face mutaţie definitivă în Iaşi fratelui său. Având în vedere aportul sursei în muncă, rog a se aproba efectuarea mutaţiei definitive pentru minorul P.L., aceasta constituind o recompensă ce ar stimula sursa şi în acti vitatea viitoare”, conchidea ofiţerul de legătură Ioan Mechenie.
VICTIME
Un preot disident, numit capelan al Papei Ioan Paul al II-lea, şi fostul rector Eduard Ferenţ s-au numărat printre cei turnaţi asiduu de Vladimir Petercă
Printre victimele preotului Vladimir Petercă – aşa cum reiese din dosar – s-au numărat Petru Mareş, fost preot în parohia din Oituz, precum şi fratele acestuia, Iosif, preot şi el.
Petru Mareş a rămas ilegal în străinătate „profitând de o excursie şi a intrat în slujba postului de radio Europa Liberă şi a altor publicaţii occidentale”, după cum consemnau ofiţerii de legătură ai lui „Preda” în 1981. Întorcându-se în ţară cu avionul, Mareş a fost expulzat de pe aeroport, iar Petercă a primit sarcina de a obţine ulterior informaţii despre situaţia lui în Italia. „Mareş nu şi-a schimbat întru nimic atitudinea sa obişnuită. Priveşte cu ură spre ţară, critică tot ceea ce este de criticat şi încearcă să se autojustifice, spunând că el a făcut ceea ce trebuia să facă, deoarece situaţia devenise insuportabilă”, denunţa „Preda” la în toarcerea în ţară, pe 9 mai 1981. După câţiva ani, lui Mareş i s-a permis totuşi să se întoarcă în România, însă, din cauza atitudinii sale potrivnice regimului, a fost marginalizat ca simplu preot vicar întro parohie de ţară din judeţul Iaşi. Iar Petercă şi-a urmărit cu obstinaţie victima, arătându-le securiştilor de ce nu trebuie să-i fie permis accesul la o funcţie pe măsura studiilor sale.
De la dizgraţia comuniştilor la graţiile Papei
„Dorinţa sa declarată este de a ajunge profesor la Institut. Este convins că i se face o nedreptate. (…) El nu a fost trimis la Roma în mod oficial la studii, ci din proprie iniţiativă şi-a părăsit parohia unde funcţiona ca paroh, fugind în străinătate. Profesorii de la Institut l-au caracterizat pe Mareş ca fiind un aventurier, iar prin atitudinea lui este periculos. Noi nu-l dorim ca profesor, deoarece poate crea greutăţi neaşteptate. În plus, prezenţa lui ar putea avea o influenţ
ă negativă şi derutantă pentru studenţii care ştiu că a avut o atitudine duşmănoasă faţă de ţară, când era student la Roma”. Recomandarea lui Petercă a fost, se pare, ascultată de securişti şi, implicit de Departamentul Cultelor, căci Petru Mareş nu a reuşit să ajungă profesor la Institut până în septembrie 1990, când a fost numit director spiritual.
Ulterior, în 2002, contrazicând aprecierile lui Petercă privind pregătirea sa, Papa Ioan Paul al II-lea l-a cooptat printre capelanii săi.
Mai periculos decât neoprotestanţii
Cele mai evidente consecinţe nefaste ale turnătoriilor lui Petercă s-au produs în cazul fostului său profesor, Eduard Ferenţ. După ce l-a recomandat pentru studiile la Roma, Ferenţ a fost luat în colimator de Petercă pentru faptul că nu dorea să facă niciun compromis cu regimul. „Ferenţ Eduard, în discuţiile cu diferiţi colegi, fie din Africa, fie din Asia, a demonstrat o atitudine faţă de ţară şi ordinea sa politică exprimată în termeni negativi. Se vorbea de faptul că la noi nu există libertate religioasă, că statul e ateu şi, ca atare, duşman al religiei, că Biserica Catolică nu are episcopi şi că autorităţile controlează şi-i îngrădesc activitatea normală”, raporta „Preda” în iunie 1981 despre şeful său.
O lună mai târziu, informatorul arăta că, în opinia Departamentului Cultelor, Ferenţ „creează mai multe probleme decât cultele neoprotestante, cu atitudinea lui intransigentă”. Mai precis, Ferenţ se făcea vinovat în ochii lui „Preda” de faptul că a refuzat să predea la Departament lista cu datele elevilor ce urmau să dea examen de admitere la Institut „pe motiv că puteau fi urmăriţi, ceea ce contrazice cu libertatea”. Ca umare a atitudinii reflectate în notele lui „Preda”, Episcopia l-a ameninţat pe Ferenţ cu înlăturarea din funcţie. Numai că nu existau motivele canonice prin care să acopere sancţionarea politică în esenţă.
Două pretexte străvezii
„Vânătoarea” lui Ferenţ nu a fost foarte dificilă pentru informatorul care primise sarcina de a „stimula în continuare discret opoziţia celorlalţi preoţi” faţă de el. Prima „greşeală” a lui Ferenţ a fost primirea în Institut pentru a ţine anualele exerciţii spirituale cu studenţii a lui Pantelimon Aştilean, un preot greco-catolic hirotonit în clandestinitate, în condiţiile în care Biserica Greco- Catolică fusese desfiinţată în 1948 de comunişti. A doua greşeală a fost atitudinea de protest faţă de o telegramă publicată în „România liberă” de patriarhul ortodox Iustin Moisescu şi de şefii Departamentului Cultelor, prin care denunţau consacrarea ca episcop de către Ioan Paul al II-lea a preotului greco-catolic Traian Crişan, numit şi secretar al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Denunţate prompt de profesorul Petercă, cele două acţiuni „ostile” au fost suficiente pentru pronunţarea sentinţei de mazilire a lui Ferenţ.
Mazilirea rectorului, acceptată tacit de episcop şi de profesori
Nici un alt preot profesor de la Institutul de Teologie din Iaşi, în afara lui Eduard Ferenţ, după cum arată documentele de la CNSAS, nu avea curajul să se opună imixtiunilor politicului. Cel puţin nu făţiş. Acesta avea însă o atitudine considerată sinucigaşă de către colegi. Astfel, când îndepărtarea sa din Institut devenise iminentă, el s-a opus unei sarcini trasate de secretarul comitetului de partid, Gheorghe Zaharia.
„Pe 11 ianuarie 1980, m-a sunat seara la institut să-mi spună că mi-a rezervat bilet de avion pentru a doua zi dimineaţa, ca să merg la Bucureşti la cel de-al II-lea Congres al Forumului Unităţii Socialiste şi că urma să fiu cooptat în Comitetul Central al acestuia. L-am întrebat cum m-a putut desemna fără să mă întrebe dacă accept. «Cum îndrăzneşti să refuzi sarcina partidului? De 26 de ani nu mi s-a întâmplat aşa ceva». «Vi se întâmplă acum», i-am răspuns. Am închis telefonul şi am plecat noaptea acasă, la Dărmăneşti, în Bacău, unde mi-au dat repede de urmă”, povesteşte pentru EVZ pr. prof. Eduard Ferenţ.
„Am fost demis, dar mi s-a zis că asta e «mâna caldă»”
Cumulat cu nesupunerile anterioare, de a fi adus în Institut „un pantalonar”, adică un preot greco-catolic, şi de a se opune statului în ultimă instanţă prin criticarea telegramei referitoare la gestul Papei de consacrare a unui episcop gre co-catolic, acest refuz a dus la „execuţia” rectorului pe data de 28 ianuarie 1982, la Departamentul Cultelor, în Bucureşti, în faţa întregului personal.
„Cred că aduseseră şi femeia de serviciu la judecata mea. Eu eram însoţit de preotul Alois Fechet, care era vicar general la Iaşi, fost student al meu. I-au cerut părerea în ceea ce mă priveşte şi a zis că sunt naiv. Eu am negat asta şi, întrebat dacă retrag cele spuse împotriva regimului, am zis că nu. Am fost demis din funcţia de rector, dar mi s-a zis că asta e «mâna caldă». Mă aşteptam şi la «mâna rece», adică la închisoare”, mărturiseşte acum pr. prof. Eduard Ferenţ.
O mazilire convenabilă
„Am plâns când a plecat din institut rectorul Ferenţ. Eram cu toţii emoţionaţi, conştienţi că se comite o nedreptate, însă nu ştiam dedesubturile, nu ştiam cine erau informatorii”, spune actualul rector al institutului, Wilhelm Dancă, care era student în 1982.
„Mi-a rămas întipărită ultima sa predică: a comentat cele opt fericiri şi, în acel context, toate cuvintele şi rugăciunile alese aveau o rezonanţă anume”, spune rectorul. Pr. prof. Eduard Ferenţ nu a mai fost arestat în cele din urmă, dar a fost trimis într-un fel de domiciliu obligatoriu, la Somuşca, în judeţul Bacău.
„Era un sat fără tren, fără autobuz şi fără poştă. Decizia mi-a înmânat-o preotul Alois Fechet”, îşi aminteşte acesta. Şi nici Petru Gherghel, cel care exercita atribuţiile de episcop de Iaşi, nici colegii din Institutul de Teologie nu s-au opus în vreun fel plecării sale.
Dimpotrivă, pentru unii dintre aceştia a fost un pas înainte. De pildă, pentru Ioan Robu, fostul său student şi, în acelaşi timp, coleg de promoţie cu Vladimir Petercă, care a fost numit rector în locul său, iar după un an, din această poziţie, conducător al Diecezei de Bucureşti. Funcţie pe care Ioan Robu o deţine şi astăzi.
Preotul informator – gratulat cu titlul de monsenior, fără avizul Vaticanului
Preotul Petru Mareş (decedat în 2009), una dintre victimele informatorului „Preda”, respectiv, „Radu”, a fost unul dintre foarte puţinii preoţi catolici din România care a primit din partea Vaticanului titlul de monsenior, în afara episcopilor care îl primesc automat.
Vladimir Petercă, turnătorul său, este numit şi el „monsenior” în cadrul Bisericii Romano- Catolice din România, însă fără a avea confirmarea Vaticanului, aşa cum ar trebui.
În mod normal, pentru a primi acest titlu este nevoie de propunerea episcopului local, trimisă nunţiului apostolic din ţara respectivă, apoi secretariatului de stat al Vaticanului. Doar Papa, prin Curia Vaticanului, decide, în final, dacă meritele preotului nominalizat sunt suficiente pentru a purta acest titlu.
Nu a primit niciodată recunoaşterea Papei
După 1990, din România au fost mai mulţi preoţi vizaţi pentru acest titlu, însă nu au fost respectaţi toţi paşii procedurali, explică anomalia reprezentanţii Episcopiei de Iaşi.
Ca urmare, p
reoţii respectivi, printre care şi Vladimir Petercă, nu au primit niciodată recunoaşterea Papei, dar se bu cură de această titulatură în continuare, dat fiind faptul că s-a considerat stânjenitoare situaţia de a li se „retrage”. S-a considerat, în plus, că Petercă ar îndeplini, oricum, condiţiile de monsenior.
Vreme de 11 ani, până în 2006, Vladimir Petercă a fost rectorul Institutului „Sfânta Tereza” din Bucureşti, creat, se spune, special pentru el, de arhiepiscopul Ioan Robu, fostul său coleg de promoţie de la Iaşi. De şase ani este pensionar, dar ţine în continuare seminarii de Ştiinţe Biblice la Institutul „Sfântul Iosif” din Iaşi, unde şi locuieşte, fiind vecin cu profesorul Eduard Ferenţ. Până acum nimeni din institut nu a bănuit că Petercă ar fi fost informatorul Securităţii.
Contactat de EVZ pentru un interviu, acesta a acceptat iniţial. A refuzat însă ulterior să mai răspundă la telefon sau să poarte o discuţie faţă în faţă cu reporterii EVZ la Institutul de Teologie. „Nu am ce să discut despre asta după cât am suferit”, a spus furios preotul al cărui proces cu CNSAS va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.
„Dumnezeu judecă pe fiecare după ceea ce face”
Pr. Cornel Cadar, purtătorul de cuvânt al Episcopiei de Iaşi, spune că acest caz, după ce va exista o decizie a instanţei, va fi discutat de Consiliul Episcopal, apoi de Consiliul Prezbiteral.
„La nivelul Conferinţei Episcopilor Catolici din România s-a stabilit ca în fiecare dieceză o comisie să studieze evenimentele din perioada comunistă şi să facă un raport, pe baza căruia să se emită un document comun, aşa cum s-a întâmplat în Polonia. În aceeaşi notă, episcopul nostru a făcut deja recomandarea celor ce se simt vinovaţi să se întoarcă la Dumnezeu, să facă pocăinţă. Au fost, după acest moment, unii preoţi care au făcut pasul înapoi”, susţine pentru EVZ.ro preotul Cadar. Vladimir Petercă nu şi-a cerut niciodată iertare de la pr. prof. Eduard Ferenţ şi nici nu i-a mărturisit rolul său în îndepărtarea din Institutul de Teologie. Victima lui Petercă nu e dornică însă de răzbunare pentru că, după cum spune, „Dumnezeu judecă pe fiecare după ceea ce face”.
(Sursa: evz.ro)
