Problemele întâmpinate în România de investitorii italieni din sectorul agricol au fost sintetizate într-un articol publicat pe site-ul organizaţiei World Policy Institute.
Mauro (28 ani) şi Adrian (27 ani) sunt doi fraţi din Italia, regiunea Puglia, care au fost trimişi de tatăl lor sa cultive cereale pe o suprafaţă de 750 acri (circa 300 hectare) în sudul României, aproape de graniţa cu Bulgaria.
Terenul lor având dimensiuni reduse după standardele româneşti, cei doi sunt consideraţi mici proprietari de pământ. Viaţa la ţara este grea in această parte a Europei, mărturisesc ei, povestind că de multe ori sunt nevoiţi să se descurce fără energie electrică zile în şir.
“Aici scopul este cantitatea, nu calitatea”, spune unul dintre cei doi fraţi italieni. “De mai multe luni avem un singur lucrător tânăr – tânăr pentru că cel mai în vârstă care a muncit aici avea o concepţie despre muncă aflată la ani lumină distanţă de modul cum înţelegem noi industria agricolă. Totodată, cunoaştem mulţi oameni aflaţi în aceeaşi situaţie cu noi care au fost înşelaţi, ale căror bunuri au fost furate. Asta din cauză că muncitorii români ne privesc ca pe nişte antreprenori occidentali bogaţi, de la care pot fura oricât, în loc să ne vadă ca pe nişte oameni care îi pot angaja, le pot oferi un viitor. Iar statul român împărtăşeşte acelaşi punct de vedere. De multe ori trebuie să dăm cadouri pentru a beneficia de atenţie”, mai spune acesta.
Romania ofera înca oportunităţi de profit pentru cei care ştiu să speculeze momentul – acesta e şi scopul pe care Mauro şi Adrian vor să-l atingă. În Far and Away, filmul realizat de Ron Howard în 1992, imigrantii irlandezi luau în stăpânire suprafeţe de pământ din America şi înfigeau acolo steagul ţării lor.
Această cursă pentru pământ se derulează şi astăzi, în alte locuri ale planetei, iar România este unul dintre locurile cheie. Printre cei care ocupă locuri fruntaşe în această cursă se numără italienii. Deşi întâmpină dificultăţi cauzate de costurile de relocare, creditarea deficitara şi birocraţia paralizantă, italienii vin în România, unde e mai uşor să porneşti o afacere, în special o fermă.
Italia este văzută în general ca o ţară a marilor bănci şi companii de asigurări, a giganţilor din industria auto şi cea de fashion. Dar mai există o Italie, aceea a micilor întreprinzători. Expertii de la Re: Common, o companie de managementul resurselor, cu sediul la Roma, notau: “Mici jucători, precum IMM-urile din Italia, sunt gata să îşi diversifice activitatea dacă găsesc o şansă şi pot beneficia de stimulente fiscale”. Printre aceşti mici jucători se numără şi fermierii.
Marco Oletti este consul de onoare al Italiei in Craiova, un oras cu 200.000 de locuitori şi totodată reşedinţa judeţului Dolj, situat în sudul României. Doljul reprezintă zona cea mai recent “colonizată” de fermierii italieni, prima în ordine cronologică fiind cea din jurul oraşului Timişoara, situată în sud-vest.
Oletti cunoaşte mulţi italieni care s-au stabilit în această regiune agricolă – oameni care nu ar fi putut să îşi construiască un mod de viaţă similar în patria lor. Dar aceştia acuză faptul ca ţara lor de adopţie, România, este expusă la speculaţiile financiare ale unor “investitori străini cu buzunare largi”, care acţionează cu aprobarea Guvernului României şi a Uniunii Europene.
România are potenţial în acest domeniu, astfel că ar putea deveni noul grânar al Europei, sau cel puţin al Europei de Est. În acelaşi timp însă, exodul fermierilor către zonele urbane continuă. Acum 20 de ani, 80% din populaţie trăia în mediul rural. Astăzi, procentul a ajuns la numai 45%.
Totodată, 85% din terenul agricol al ţării (circa 1,8 milioane de acri, peste 700.000 de hectare) se află în proprietatea operatorilor străini. Italia este cel mai mare investitor, cu 24% din totalul acestor suprafeţe, urmată de Germania cu 15%, potrivit fostului ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără.
Înfiinţată în 1961 la New York, de un grup de bancheri, sub denumirea Fund for Education Concerning World Peace, organizaţia World Policy Institute îşi are originile în mişcarea internaţionalistă moderată apărută dupa Al Doilea Război Mondial. În 1972, a fuzionat cu Institute for International Order (înfiinţat în 1948), dând astfel naştere la Institute for World Order. Din 1982 a adoptat denumirea curentă, World Policy Institute, si a fondat publicaţia World Policy Journal.
(Sursa: capital.ro)
