Mai multe explozii au avut loc în estul Ucrainei. Deflagraţiile au avut loc pe un aerodrom, anunţă presa rusă. Exploziile au avut loc în Kramatorsk, unde o coloană de fum se ridică deasupra localităţii.
Presa rusă scrie că un elicopter s-ar fi prăbuşit pe aerodrom şi ar fi provocat deflagraţiile. Nu s-au înregistrat victime, dar incidentul nu face decât să sporească tensiunile în regiune.
Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Rusia că vrea să lanseze „al III-ea Război Mondial”, susţinând insurecţia separatistă din estul Ucrainei, şi a îndemnat comunitatea internaţională „să se unească împotriva agresiunii ruseşti”, relatează AFP.
„Tentativele de agresiune ale armatei ruseşti asupra teritoriului Ucrainei vor conduce la un conflict pe teritoriul Europei. Lumea nu a uitat al Doilea Război Mondial, iar Rusia vrea să lanseze al treilea război mondial”, a declarat Iaţeniuk într-o şedinţă de Guvern.
„Susţinerea pe care Rusia o acordă teroriştilor în Ucraina constituie o crimă internaţională, iar noi îndemnăm comunitatea internaţională să se unească împotriva agresiunii ruseşti”, a mai spus premierul interimar ucrainean.
La rândul său, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a afirmat că Rusia are nevoie de noi sisteme antirachete.
Situaţie tensionată şi la Odessa. Cel puţin şapte oameni, printre care şi un poliţist au fost răniţi după ce o explozie a avut loc la un punct de control din apropierea localiţii situată în Sud-Estul Ucrainei. Martorii spun că deflagraţia s-a produs în jurul orei 4:00, când mai multe persoane necunoscute au aruncat cu o grenadă dintr-o mașină care trecea pe lângă punctul de control, iar schijele au rănit mai mulţi gardieni.
Explozia a avut loc în contextul în care, atât la Odessa, cât si în mai multe regiuni aflate la graniţa cu Rusia, militanţi fideli Moscovei au ocupat mai multe clădiri guvernamentarte şi au cerut demisia noii conduceri de la Kiev.
(Sursa: digi24.ro)