Fratele lui Radu Mazăre, urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii

0
69

Senatorul PSD Alexandru Mazăre, fratele primarului Constanței, este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

 

 

Procurorii DNA îl acuză pe Alexandru Mazăre că nu a menţionat în declaraţia de avere depusă în mai 2012 un cont personal deschis la o bancă din Israel şi în care a primit, la datele de 13 septembrie 2011 şi 06 decembrie 2011, suma totală 80.000 euro.

 

„Această sumă de bani reprezenta o parte din banii primiţi, cu titlu de mâţă, de către fratele său, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în schimbul efectuării de către acesta, de demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu, cât şi în afara lor, în vederea câştigării licitaţiei organizate de RAEDPP Constanța, pentru construirea de locuinţe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă”, se arată în comunicatul remis presei de DNA.

 

Alexandru Mazăre s-a prezentat joi, la DNA unde i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi învinuirile ce i se aduc.

 

În referatul procurorilor cu propunere de arestare peventiva a lui Radu Mazăre, Alexandru Mazăre este acuzat că în conturile sale ar fi intrat 80.000 de euro, în două tranşe, bani depuşi de Elan Schwartzenberg. Acesta ar fi intermediat astfel primirea mitei de către fraţii Mazăre de la Avraham Morgenstern, un om de afaceri israelian care ar fi dat 175.000 de euro pentru a i se permite ridicarea cartierului de locuinţe sociale Henri Coandă din Constanța.

 

Procurorii spun că Alexandru Mazăre l-ar fi ajutat pe fratele său să disimuleze provenienţa banilor cu ajutorul unor firme offshore din alte state.

 

Alexandru Mazăre nu poate fi reţinut sau arestat preventiv fără acordul Senatului, iar calitatea sa de parlamentar a făcut ca solicitările de arestare preventivă în acest dosar să fie judecate de Înalta Curte.

 

Radu Mazăre a fost reţinut în urmă cu o săptămână pentru 24 de ore, dar solicitarea de arestare preventivă adresată de procurori instanţei a fost respinsă, fiind decisă cercetarea sa sub control judiciar.

 

Radu Mazăre s-a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Poliţiei Judeţene Constanța, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă condiţiile eliberării sub control judiciar, el urmând să meargă săptămânal la Poliţie şi neputând să părăsească ţara.

 

 

(Sursa: ziare.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments