O seringă umplută cu mini-bureţi, care sunt injectaţi direct în rană pentru oprirea hemoragiilor masive, una dintre principalele cauze de deces al soldaţilor pe câmpul de luptă, ar putea revoluţiona medicina militară.
Rata de supravieţuire a soldaţilor răniţi în Irak şi Afganistan a atins un nou record, de aproape 90%, cu 6.800 de morţi la 51.900 de răniţi. Acest progres se datorează în mare parte îmbunătăţirii serviciilor de prim-ajutor de pe câmpul de luptă, în timpul aşa-numitei „ore de aur”, în care rănitul trebuie evacuat cu elicopterul la cel mai apropiat spital.
Cu toate acestea, aproape un sfert din decesele de pe câmpul de luptă sunt considerate încă „potenţial evitabile”, conform unui studiu al US Army, efectuat pe 4.596 de persoane moarte pe câmpul de luptă între 2001 şi 2011. În nouă cazuri din zece, aceste decese „evitabile” au fost cauzate de pierderi masive de sânge.
Garoul, cu care soldaţii sunt echipaţi din 2005, a permis reducerea cu 85% a numărului soldaţilor răniţi la braţ sau picioare.
Însă, când artera este secţionată la nivelul femurului, al axilei sau în abdomen, garoul este cel mai adesea ineficient.
Lucrurile s-ar putea schimba însă în curând, deoarece Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (Food and Drug Administration, FDA) şi-a dat avizul, săptămâna trecută, pentru comercializarea XStat, o seringă cu diametrul de trei centimetri, umplută cu 92 de bureţi extensibili, asemănători cu nişte comprimate.
„XStat este un instrument nou, care poate fi utilizat imediat şi permite un control rapid al hemoragiei, pentru stabilizarea unui rănit înainte de a fi transportat la spital”, a declarat FDA într-un comunicat.
Bureţii sunt injectaţi în rană, iar, prin expansiunea acestora, umplu cavitatea şi exercită presiune asupra sursei hemoragice, oprind sângerarea în aproximativ 15 secunde. Nici măcar nu trebuie să se apese rana”, a explicat John Steinbaugh, director de dezvoltare la RevMedX, compania medicală care a creat XStat.
Fiecare burete, cu diametrul de un centimetru, este acoperit cu un produs hemostatic şi un marker care îl face vizibil în timpul radiografiei cu raze X, pentru a evita riscul de a fi uitat în rană după închiderea acesteia.
„Am început cu spumă expandabilă, cu geluri, nimic nu mergea, erau expulzate” din cauza presiunii sangvine, a explicat John Steinbaugh.
„Un coleg a avut ideea salvatoare, gândindu-se la capsulele pentru copii care se transformă în «dinozauri uriaşi» după ce sunt scufundate în apă. Am hotărât să folosim aceşti bureţi comprimaţi şi a mers din prima”, a adăugat Steinbaugh.
Seringa cu bureţi va avea, cel mai probabil, aplicaţii mult mai ample în domeniul civil: compania producătoare a obţinut, în vara anului trecut, o bursă din partea fundaţiei Bill şi Melinda Gates, pentru a pune la punct o versiune a seringii adaptată pentru oprirea hemoragiilor postpartum, care „ucid mult mai multe persoane în toată lumea decât războaiele”, a spus John Steinbaugh.
(Sursa: descopera.ro)