JOBSHOP® – eveniment național de carieră, dedicat tinerilor cu studii tehnice, la IULIUS MALL

0
65

Iulius Mall Iaşi va găzdui, în zilele de 10 şi 11 aprilie 2014, o serie de acţiuni care fac parte din programul evenimentului naţional de carieră JobShop®. Astfel, joi şi vineri, studenţii şi absolvenţii facultăţilor cu profil tehnic sunt aşteptaţi la parterul mall-ului, în zona Carrefour Market. Aici, se vor întâlni cu reprezentanţi ai companiilor interesate să îi angajeze sau să îi includă în programe de internship. Totodată, la demisolul Iulius Mall va avea loc JobShop® Café, activitate care va permite comunicarea, într-un mediu non-formal, cu angajaţii companiilor, la o cafea.

 

Evenimentul JobShop® este organizat de BEST Iaşi, în perioada 9 – 12 aprilie, şi se adresează tinerilor cu studii în domeniul tehnic, oferindu-le oportunitatea de a accesa piața locurilor de muncă din domeniu și de a interacţiona cu reprezentanții companiilor. Anul acesta participă nume precum: Fortech, Fits, E-ON, Levi9, Lafarge, Tenaris Silcotub, SCC, Embarcadero, Ness, Petrom, Centric, TRW şi Optymyze.

 

Programul va cuprinde şi evenimentul „Cariere de Succes”, care va avea loc pe 9 aprilie, la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, de la ora 16.00. Ziua de duminică este dedicată activităților susținute de companii. Tinerii sunt invitaţi să participe la workshop-uri susţinute de Optymyze – „The Best Way to Work in IT”, Centric – „Prezentare de tehnologii”, Tenaris – „Process and Simulation” şi Petrom – „Prezentare de companie”.

   

Mai multe detalii, precum și programul complet al activităților din timpul evenimentului se găsesc la adresa: www.iasi.jobshop.ro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments