Liviu Ciobotariu şi-a dat demisia de la FC Vaslui

0
58

 

 

Antrenorul Liviu Ciobotariu a declarat, joi că a decis să demisioneze de la conducerea tehnică a echipei FC Vaslui, deoarece nu mai putea gestiona situaţia în care se află gruparea moldavă.
 

„Mi-a fost greu să iau această decizie. M-am gândit toată noaptea, nu am putut să închid un ochi, însă mi-a devenit imposibil să mai gestionez această situaţie. Erau lucruri extrasportive care nu depindeau de mine şi pe care eu nu puteam să le rezolv. Toată lumea şi-a dat demisia de la club, nu aveam cu cine să organizez meciurile, deplasările. Chiar nu mai aveam cum să merg mai departe”, a spus Ciobotariu.

 

Liviu Ciobotariu a afirmat că este mândru de foştii săi elevi, care au reuşit să învingă pe Steaua în deplasare şi să realizeze scorul campionatului contra Coronei Braşov. „Nu aş dori niciunui antrenor să treacă prin ce am trecut eu la Vaslui pentru că nu este uşor să lucrezi cu un grup format din jucători care nu au fost plătiţi cu lunile. Totuşi, sunt mândru de aceşti băieţi, de ce am realizat cu ei în condiţiile date pentru că nu este puţin lucru să mănânci croissante cu unt şi ciocolată şi să baţi în Ghencea, iar apoi să realizezi scorul campionatului”, a completat Ciobotariu.

 

Tehnicianul a menţionat că nu reproşează nimic celor din clubul la care a activat. „Nu reproşez nimănui nimic, nu caut vinovaţi, nu e treaba mea şi nu regret vreun moment că am venit la Vaslui. Când au aflat fotbaliştii, au rămas blocaţi. Nu se aşteptau, şi-au luat ghetele şi au plecat. Încă o dată, îmi pare rău că trebuit să iau această decizie”, a explicat Ciobotariu.

 

Liviu Ciobotariu a debutat la FC Vaslui în partida pierdută, la 18 octombrie, în deplasare, contra Coronei Braşov, scor 1-2. Ultimul său meci a avut loc, la 19 aprilie, împotriva aceleiaşi echipe, scor 8-1.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments