Luare de ostatici la o bancă din oraşul rus Belgorod, situat la graniţa cu Ucraina. Ce vor atacatorii

0
60

 

 

Trei atacatori, între care un bărbat înarmat, au luat patru ostatici într-o agenţie a băncii ruseşti Zapadni din oraşul Belgorod, în vestul Rusiei, în apropiere de graniţa cu Ucraina.
 

”Potrivit informaţiilor preliminare sunt trei atacatori şi patru ostatici”, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate pentru RIA Novosti.

Atacatorii cer o răscumpărare de 25 de milioane de ruble (700.000 de dolari), a declarat sursa citată. Negocierile sunt în desfăşurare.

Informații contradictorii sunt oferite de agenţia Interfax, care citează o sursă din cadrul poliţiei, potrivit căreia o singură persoană a fost luată ostatică.

 

Incidentul are loc în timp ce banca centrală rusă a anunţat revocarea licenţei băncii Zapadni, care nu a reuşit să se conformeze normelor pentru menţinerea stabilităţii.

 

 

Pentru moment nu este clar dacă luarea de ostatici are legătură cu retragerea licenţei.
Taboidul Life News susţine că unul dintre atacatori a fost identificat drept Aleksandr Vdovin, în vârstă de 46 de ani, un client care a decis să îşi ridice depozitul cu ajutorul armei. Potrivit aceleiaşi surse, ostaticii ar fi directorul agenţiei, un casier şi un portar.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments