Mihai Morar a fost executat silit de o bancă şi obligat să plătească aproximativ 11.000 de euro. Vedeta a dat vina pe „sistemul îmbătrânit” pentru toată această situaţie.
Prezentatorul TV Mihai Morar a fost nevoit să achite penalităţi de peste 11.000 de euro după ce o bancă l-a executat silit.
Vedeta a fost dat în judecată de o bancă iniţial în anul 201, obiectul procesului câştigat de instituţie fiind „acţiune în regres cheltuieli de judecată”. Atunci, decizia Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost în favoarea reclamantului:
„Admite acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 38.650,20 lei reprezentând despăgubire, suma de 9220,72 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data de 01.04.2008 şi până la data de 06.01.2011, precum şi în continuare dobânda legală aferentă debitului datorat calculată până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2530,84 cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Astfel, în total, Mihai Morara a fost obligat să plătească peste 50.000 de lei (aproximativ 11.000 de euro). Pentru că nu a achitat însă această valoare, banca l-a dat din nou în judecată în iulie 2012, cerând încunviinţarea silită a vedetei.
„Cu respect faţă de majoritatea angajaţilor, dar nu voi mai călca niciodată într-o agenţie…”, a comentat Morar pe o reţea de socializare. „Încăpăţânarea mea de a lucra ani de zile cu banca asta îmi este răsplătită cu cel mai birocratic sistem de colaborare cu clienţii… De vină nu sunt angajaţii, ci sistemul rămas îmbătrânit”, a adăugat el în cele din urmă.
(Sursa: gandul.info)