Un virus informatic afectează milioane de site-uri online – inclusiv platforme ale băncilor, servicii de email şi reţele de socializare, existând riscul expunerii numelor de identificare, parolelor de acces şi conţinutului comunicaţiilor, avertizează experţi citaţi de ziarul The Washington Post.
Deficienţa tehnică, intitulată de experţi „Heartbleed” şi provocată de un virus cibernetic, a fost depistată la softul OpenSSL, cu care operează cele mai multe site-uri Internet şi care are rolul protejării datelor cu caracter privat. Sistemul SSL permite criptarea datelor pe legătura între un server web şi un sistem de operare.
Virusul cibernetic le permite hackerilor să acceseze informaţii care circulă din servere spre calculatoare, existând riscul expunerii numelor de identificare, parolelor de acces şi conţinutului comunicaţiilor online.
Companiile care administrează servere au luat măsuri pentru remedierea problemelor.
Specialiştii le recomandă clienţilor să nu se grăbească să schimbe numele de identificare şi parolele de acces la conturi online înainte de remedierea defecţiunii de către administratorii serverelor.
(Sursa: gandul.info)