Rusia a intimidat deja R. Moldova fără milă pentru că a încercat să se apropie de Uniunea Europeană, impunându-i sancţiuni precum interzicerea exporturilor de vinuri. Rusia ameninţă, de asemenea, cu tăierea gazelor naturale de care depinde R. Moldova. Cu toate acestea, Guvernul moldovean refuză să cedeze, fiind hotărât să adere la Uniunea Europeană şi să îşi întărească legăturile cu Occidentul.
„Dacă ar fi o competiţie olimpică pentru cea mai curajoasă naţiune de pe glob, medalia de aur ar putea fi luată cu uşurinţă de Moldova, notează editorialistul Nicholas Kristof de la New York Times.
În editorialui său, Nicholas Kristof îi îndeamnă pe politicienii de la Bruxelles şi pe cei din SUA să ia lecţii de curaj şi de verticalitate de la demnitarii pro-europeni din Chişinău.
Acesta îl citează pe premierul Iurie Leancă în timp ce spune că Moldova nu are altă alternativă decât să urmeze procesul de integrare în UE şi că nimeni nu trebuie să conteste faptul că ţara noastră este de fapt una europeană.
„S-ar putea să fie prea târziu pentru a-i abate atenţia lui Putin de la Moldova, însă, indiferent ce se întâmplă, SUA trebuie să fie de partea acestui guvern curajos. SUA poate fi de ajutor prin susţinerea infrastructurii moldoveneşti de importare a gazelor naturale şi a electricităţii din România şi astfel să-i îngreuneze demersurile lui Putin de a-i supune pe moldoveni. Putem da un ghiont Uniunii Europene pentru a îmbrăţişa dorinţa Moldovei de integrare. Iar dacă preşedintele Obama ar putea vizita această ţară curajoasă pentru câteva ore, oamenii l-ar îmbrăţişa aşa cum n-a mai fost îmbrăţişat vreodată şi va vedea un exemplu de la care cu toţii putem învăţa“, mai spune Kristof în editorialul său.
(Sursa: adevarul.ro)