Politologul și profesorul universitar Daniel Șandru și-a lansat astăzi cea mai recentă apariție editorială, „Ipostaze ale ideologiei în teoria politică”, tipărită la Editura Polirom din Iași.
„Este un proiect îndrăzneț, curajos și nonconformist”. Astfel a caracterizat cartea Prof.univ.dr. Nicu Gavriluță, decanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. „Autorul încearcă să reactulizeze ideologia, să o readucă în atenția publicului pentru că, după cum însuși autorul afirmă, ideologia a fost marginalizată. Ideologia este un construct social, simbolic, religios fascinant și înspăimântător. Am citit multe cărți cu subiecte conexe, dar de puține ori mi-a fost dat și sensul abordării. Daniel Șandru spune direct ce sens dă ideologiei. Aceste idei și aceste provocări care se regăsesc în noua cartea a lui Daniel cred că sunt fecunde spiritual pentru noi toți, indiferent de ce specializare avem”, a completat Prof.univ.dr. Nicu Gavriluță.
Prof.univ.dr. Sorin Bocancea a declarat că ultima carte semnată de Daniel Șandru este „o culegere de studii la nașterea cărora am asistat și eu. Acest demers constinuă practic o mai veche carte de a sa respectiv, „Reinventarea ideologiei”, în care Daniel alege să continue lupta cu sensul ideologiei marxiste și propune o direcție de exploatare epistemologică a ideologiei care, până în prezent, în România nu a fost exploatată”.
Prefața cărții este realizată de către Prof.univ.dr. Dan Pavel și în care spune că ”Daniel Șandru este unul dintre stâlpii școlii politologice ieșene. Daniel Șandru este e o pasăre rară în peisajul politologic autohton. El este un intelectual onest, iar acest lucru merită explicat și subliniat pentru că are o importanță enormă în dezvoltarea instituțională a învățământului universitar postcomunist românesc. Iar ”Ipostaze ale ideologiei în teoria politică” este o carte care stă mărturie pentru locul aparte a lui Daniel Șandru într-o lume aflată în căutarea și impunerea unor standarde profesionale și deontologie de înaltă calitate”.
La evenimentul de lansare a cărții a participat și Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași, care a remarcat școala de politologie de la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași. ”Mulțumesc pentru invitația la un eveniment atât de important pentru comunitatea dumneavoastră academică cât și pentru autor și mă bucur să văd că acest amfiteatru în care are loc lansarea a creat o agendă covârșitoare pentru orașul nostru. Eu resimt acest lucru foarte pregnant ca simplu cetățean. Este această generație de profesori universitari, scriitori, politologi, care l-au avut ca înainte mergător pe domnul Tompea, iar noi am putut beneficia de analizele și scrierile lor”.
Autorul cărții, Daniel Șandru, a mărturisit celor prezenți în Amfiteatrul „Petre Andrei” de unde a pornit ideea acestei cărți. ”Cineva mi-a spus la un moment dat: Domnule, tu ai o obsesie legată de tema ideologiei. Dacă ar fi să scrii și o carte culinară, și aici ai pomeni de ideologie. Obsesia mea pleacă, de fapt, de la o întrebare: dacă ideologia poate să însemne ceva mai mult decât „ideea rea”. Încercând să răspund acestei întrebări, mi-am propus să extrag ideologia, dar și mitul ori utopia, din vitrina de concepte marginale alte teoriei politice și să șe confer sensul unor instrumente metodologice”, a declarat autorul.
Moderatorul evenimentului a fost Prof.univ.dr. Doru Tompea care a remarcat faptul că, în analiza și cercertările lui, Daniel Șandru s-a oprit și asupra lui Petre Andrei, mentorul spiritual al universității, precizând că „avem de-a face cu o carte cu care se mândrește întreaga comunitate academică de la UPA”.