Renault a produs Dusterul cu numărul 1 milion, la patru ani de la lansare, la fabrica din Curitiba, Brazilia, automobilul urmând să fie livrat unui client din această ţară, a anunţat vineri grupul francez.
Modelul Duster este produs în cinci fabrici, sub brandurile Renault şi Dacia, fiind comercializat în peste 100 de ţări.
Sub marca Renault sunt comercializate vehicule Duster adaptate la climatul rece din Rusia, o versiune care funcţionează cu mai multe tipuri de carburanţi, în Brazilia, iar pentru India o versiune cu volanul pe dreapta.
Versiunea sub marca Dacia este la fel de populară, datorită interiorului spaţios, precum şi a calităţilor de vehicul de teren, se arată în comunicatul Renault.
Cele mai mari pieţe ale Duster sunt, în ordine, Rusia, unde au fost vândute de la lansare, sub brandul Renault, 151.633 de vehicule, Franţa, cu 145.612 vehicule sub brandul Dacia, şi Brazilia, cu 117.303 vehicule sub brandul Renault.
În India, au fost comercializate 85.974 de vehicule Duster cu sigla Renault, iar în Germania 70.159, sub marca Dacia. În prezent, Renault fabrică Duster la Piteşti, Curitiba (Brazilia), Envigado (Columbia), Moscova (Rusia) şi Chennai (India). În 2013, vânzările Duster au urcat la peste 376.000 de unităţi.
(Sursa: capital.ro)