Moştenitorul unui imperiu petrolier din Texas, unul dintre cei mai bogaţi manageri de fonduri de hadging din lume, cel mai bogat israelian, unul dintre cei mai mari administratori de averi din Europa, investitori cu renume pe piaţa ungară şi israeliană, aceştia sunt oamenii cu care s-a înconjurat cel mai influent investitor imobiliar din România, Ioannis Papalekas.
Consultanţii imobiliare vorbesc de câţiva ani de un zid de bani descris de pieţe precum Varşovia, Praga, Frankfurt şi Londra, peste care cu greu mai trece câte un investitor spre regiunea noastră. Într-un asemenea mediu ostil, Ioannis Papalekas (37 de ani) a reuşit să convingă zeci de investitori să meargă pe mâna sa şi să parieze pe imobiliarele din România sute de milioane de euro. De la listarea la Bursa de la Londra, în iulie 2013, compania sa, Globalworth, a încheiat tranzacţii imobiliare în valoare de circa 360 mil. euro şi a închiriat 50.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, toate vizând imobile din România. Globalworth, din care Ioannis Papalekas deţine 64,9%, are ca scop principal adunarea sub aceeaşi umbrelă a principalelor proprietăţi cumpărate de Papalekas sau partenerii săi în România de-a lungul ultimilor ani. Până acum, el a investit în această companie circa 90 mil. euro şi s-a angajat să mai aloce încă 25 mil. euro în perioada următoare.
Cum a ajuns totuşi la această performanţă într-un timp atât de scurt? În 2004, la vârsta de 27 de ani, Papalekas reuşise deja să atragă atenţia unui grup de investitori israelieni şi greci care l-au mandatat să cumpere un mall pe jumătate dezvoltat în zona Eroii Revoluţiei, pentru 46 mil. euro, o sumă imensă la acea vreme. Echipa sa a finalizat lucrările, şi în 2006 a vândut City Mall pentru 103 mil. euro. Rezultatul acestei tranzacţii i-a asigurat nişte parteneri de cursă lungă, alături de care a construit şi renovat clădirile de birouri Eliade Tower, PGV Tower, Nord Business Center, Strauss Business Center, Puccini şi Dorobanţi Business Center. Avocatul Remus Borza, care a negociat cu Papalekas mutarea Hidroelectrica în Tower Center International, una dintre investiţiile sale imobiliare, pune succesul său pe seama caracterului puternic, a temperamentului dinamic şi a unui talent nativ în afaceri.
Omul de afaceri Shlomo Tisser este unul dintre investitorii care a pariat pe capacităţile lui Papalekas încă dinainte ca acesta să ajungă pe culmile succesului. El a rămas până astăzi alături de Papaleks şi deţine prin intermediul Villar International 3,53% din Globalworth. Tisser este o figură proeminentă a mediului de afaceri israelian, în 2000 reuşind să-l atragă în acţionariatul Villar, pentru o perioadă de circa un an, pe profesorul american Peter Linneman, unul dintre cei mai influenţi oameni din imobiliare la nivel global, potrivit unei publicaţii de specialitate. Pe lângă investiţiile imobiliare, Tisser mai activează în România şi prin intermediul Archivit, firmă care oferă servicii de arhivare a documentelor.
„Ioannis Papalekas este unul dintre cei mai agresivi oameni de afaceri din sectorul imobiliar. Din punctul meu de vedere, este cel mai activ şi cel mai important jucător imobiliar din România. Toate tranzacţiile în care a fost implicat au fost un real succes, cu marje comerciale de 200%-300%. E un fenomen. Cu un om de succes se asociază oameni de succes, e un lucru cât se poate de organic. Cu cât creşti într-o anumită ierarhie, cu cât te poziţionezi mai sus, afacerile, tranzacţiile şi asocierile sunt pe măsură. Nu ar trebui să surprindă aceste asocieri. Acest om ştie să facă bani şi din piatră seacă“, spune Remus Borza.
Avans pe scara ierarhică
Papalekas a intrat în liga mare a investitorilor imobiliari după ce a reuşit să convingă un fond de investiţii gestionat de Deutsche Bank să cumpere, în mai 2008, un complex în dezvoltare, pentru o sumă rămasă până astăzi un record pentru piaţa românească: 340 mil. euro. Nemţii au cumpărat două clădiri de birouri şi 77,5% din ansamblul rezidenţial UpGround format din 571 de apartamente de lux. Papalekas a reinvestit o parte din banii încasaţi pe cele două clădiri de birouri, pentru a deveni partenerul fondului german, cu o cotă de 22%. La cinci ani de la încheierea tranzacţiei, Papalekas a răscumpărat participaţia nemţilor pentru circa 200 mil. euro.
După această tranzacţie, investitorul grec a început să atragă în jurul său unii dintre cei mai reputaţi investitori ai lumii. Încă din timpul lansării ofertei publice iniţiale a Globalworth, Papalekas l-a numit ca director non-executiv pe Eli Alroy, cel care timp de 17 ani a condus activitatea Globe Trade Centre – unul dintre cei mai importanţi investitori imobiliari din România şi din regiune. Presa israeliană a scris, în vara anului trecut, că Alroy îl reprezintă în consiliul de administraţie al Globalworth pe Eyal Ofer, cel mai bogat israelian, şi pe sine însuşi. Interesul lui Ofer în compania lui Papalekas poate fi întărit de faptul că, în martie 2013, el a reuşit să vândă investitorului grec controversata clădire de birouri Cathedral Plaza, de lângă Catedrala Sfântul Iosif din centrul Bucureştiului, care deocamdată nu a fost inclusă în portofoliul oficial al Globalworth.
Papalekas i-a mai atras în acţionariatul noii sale companii şi pe reputaţii bancheri elveţieni de la Pictet & Cie, cu o istorie de peste 200 de ani, care astăzi deţin 2,93% din Globalworth. Alături de ei, cu o cotă de 1,41%, se regăsesc, prin intermediul companiei Finext Fund Management, şi Péter şi Gábor Futó, tată şi fiu, proprietarii grupului maghiar Futureal. Cei doi investitori mai deţin în România, în parteneriat cu Immofinanz, centrul comercial Gold Plaza din Baia Mare şi un complex rezidenţial de lux, cu 119 apartamente, amplasat în Băneasa. Înainte de criză, Futureal anunţa investiţii de zeci de milioane de euro în terenuri, însă pe vârful bulei imobiliare Gábor Futó spunea că preţurile terenurilor din România sunt umflate, şi competiţia a început să „scape de sub control“.
Lozul câştigător
„Este înaintea pieţei cu cel puţin şase luni de zile. Ia decizii foarte repede, ştie ce caută, se uită numai la produse imobiliare premium. Nu există investitori în România cu care să îl poţi compara. Nu este genul speculativ şi nu îşi asumă riscuri de genul: eu vreau să cumpăr mai ieftin decât toţi ceilalţi şi risc să îmi cadă tranzacţia pentru că vreau să cumpăr mai ieftin. Drumul parcurs până la o tranzacţie este foarte scurt în cazul său, de aceea are un avantaj în faţa competitorilor. Dacă am avea mai mulţi investitori ca el în România, ar fi altfel“, spune Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania, companie car
e colaborează cu Papalekas în special pe partea de evaluare a activelor.
Luna trecută, Ioannis Papaleks a reuşit să dea lovitura de graţie. Investitorul a anunţat securizarea unui capital de 95 mil. euro de la York Capital Management şi Oak Hill Advisors, doi dintre cei mai mari şi mai reputaţi investitori financiari ai lumii. Cele două companii au preluat un credit de 65 mil. euro accesat de Papalekas în februarie de la UBS, cea mai mare bancă elveţiană, pentru construcţia unui turn de birouri cu 23 de etaje lângă pasajul Pipera.
În spatele celor două companii sunt doi dintre cei mai bogaţi americani. Oak Hill este compania lui Robert Bass, a cărui avere este estimată la 2,9 mld. dolari. Robert, alături de cei trei fraţi ai săi, a moştenit averea unchiului său, Sid Richardson, un magnat al petrolului din Texas. Oak Hill administrează active în valoare de peste 35 mld. dolari. Robert Bass şi-a cumpărat, în urmă cu doi ani, un apartament de 42 mil. dolari în Manhattan şi este vecin cu Rupert Murdoch.
De cealaltă parte, York Capital Management a fost fondată de James Dinan, care are o avere estimată la 2 mld. dolari. Dinan ocupă locul 20 într-un top al celor mai bogaţi manageri de fonduri de hadging. Compania sa administrează active de 21 mld. dolari.
Planurile lui Papalekas
Globalworth a iniţiat, la sfârşitul lunii trecute o acţiune de majorare de capital în valoare de 200 mil. euro. Din suma vizată, 65 mil. euro vor fi direcţionate către rambursarea creditului accesat de la UBS, facilitate preluată de York Capital Management şi Oak Hill Advisors; 23 mil. euro vor fi îndreptate către investiţii în actualul portofoliu al companiei şi 112 mil. euro sunt alocate pentru investiţii viitoare, din care 94 mil. euro privesc proiecte imobiliare deja contractate sau a căror achiziţie se află într-un stadiu avansat de negociere.
Cea mai importantă investiţie planificată de Globalworth este achiziţia turnului de birouri UniCredit din zona Piaţa Presei Libere din Bucureşti, contra sumei de 43,3 mil. euro.
Imobilul de birouri se află momentan în administrarea omului de afaceri Raul Doicescu, proprietarul companiei de construcţii Bog’Art, care a dezvoltat proiectul la cererea UniCredit, bancă ce ocupă întregul imobil.
Cu excepţia ansamblului rezidenţial de lux UpGround, unde locuieşte şi Ioannis Papalekas, restul portofoliului Globalworth este format numai din clădiri sau dezvoltări de birouri. Totuşi, pe lista de achiziţii a omului de afaceri se regăsesc şi spaţii comerciale stradale şi de tip big box (construcţii dedicate lanţurilor Mega Image şi Decathlon), precum şi un parc industrial din Timişoara.
Deocamdată, singurul competitor al lui Papalekas este fondul sud-african New Europe Property Investments, cu care şi-a împărţit achiziţiile imobiliare în ultimii ani. Acum, Papalekas se află într-un proces de acumulare de active şi rămâne de văzut dacă va obţine randamente la fel de bune ca în trecut şi când va începe să descarce pe piaţă proprietăţile cumpărate.
487,9 mil. euro este valoarea de piaţă a celor opt proprietăţi din Bucureşti care se regăsesc în portofoliul Globalworth
(Sursa: capital.ro)