Românii vor cumpăra anul acesta aproape trei milioane de dispozitive inteligente, fie că e vorba de tablete sau de telefoane – atât de avansate, că se pot conecta la ceasul de la mână. Preţul pe care sunt dispuşi să îl plătească pasionaţii de tehnologie pentru a avea cel mai nou produs IT în buzunar poate depăși 300 de euro.
Cei care vor să fie în pas cu tehnologia pot alege anul acesta din modele din ce în ce mai inteligente, dar şi mai interesante.
De exemplu, un ceas care controlează muzica și aplicațiile de pe smartphone. Are o cameră ce filmează în format HD, iar înregistrarea poate fi transferată în câteva secunde pe telefon.
Pe listă se află şi telefonul care are pe spate un obiectiv foto, aşa că poate fi uşor tranformat într-un aparat de fotografiat semi-profesional. Iar azi, toate dispozitivele trebuie să aibă internet.
„Se caută tablete de pe care se poate vorbi, boxe care pot fi conectate prin bluetooth la orice telefon,” spune Florin Dima, reprezentantul unui magazin de electronice.
Tabletele sunt şi ele căutate, mai ales că preţurile lor scad tot mai mult, de la an la an. Peste 500.000 de astfel de dispozitive s-au vândut anul trecut în România.
Motivul pentru care aceste produse se vând atât de bine este, spun specialiştii, faptul că românii consideră că accesoriile IT îi diferenţiază de ceilalţi.
„Telefonul sau tableta sunt atribute ale statusului pe care omul urmărește să îl afișeze”, spune consultantul Marcelo Mihai.
Mulți români vor spun că își schimbă telefonul în fiecare an și că întotdeauna aleg modele de ultimă generație.
Doar anul trecut s-au vândut în România, 1,5 milioane de telefoane inteligente şi 500.000 de tablete. Anul acesta se vor vinde trei milioane de echipamente conectate la internet.
(Sursa: digi24.ro)