Se spune că dragostea trece prin stomac şi oamenii de ştiinţă tocmai au demonstrat acest lucru. Ei nu se referă la dragostea în sine, ci la armonia unui cuplu, la secretul unei relaţii reuşite.
O echipă internaţională de cercetători a demonstrat că într-o relaţie este important că ambii parteneri să fie sătui, să mănânce destul.
Un nivel scăzut de glucoză în sânge îi face pe oameni să fie mai agresivi, mai furioşi în relaţia de cuplu.
Glucoza este un zahăr esenţial creierului, o importantă sursă de energie. Dacă organismul nu primeşte destulă hrană, respectiv destulă glucoză, autocontrolul va avea de suferit, la fel şi procesul de luare a deciziilor. Astfel, oamenii vor fi mai nervoşi şi mai violenţi, nu-şi vor putea controla bine emoţiile.
Cercetătorii, coordonaţi de psihologul Brad Bushman de la Universitatea de Stat Ohio, au testat modul în care nivelul scăzut de glucoză duce la tendinţe agresive între parteneri.
Timp de 21 de zile, 214 participanţi, adică 107 cupluri heterosexuale, şi-au măsurat în fiecare dimineaţă şi seară nivelul de glucoză din sânge.
Apoi, îniante de culcare, ei au fost rugaţi să folosească o păpuşă voodoo în care să înfingă mai multe ace, în funcţie de cât de furioşi erau pe partener. Totul avea să se desfăşuare într-un cadru privat şi să fie înregistrat.
La finalul celor 21 de zile, subiecţii au concurat cu partenerii lor la un joc, iar cei care câştigau avea să-şi pedepsească partenerul obligându-l să asculte sunete intense, neplăcute.
În urma acestui experiment, cercetătorii au observat că există o legătură clară între numărul de ace înfipte în păpuşa voodoo şi nivelul scăzut de glucoză. La fel, această deficienţă i-a determinat pe subiecţi să fie mai dispuşi să-şi pedepsească mai aspru partenerul care pierdea la joc.
Concluzia studiului este că armonia în cuplu poate fi întreţinută printr-o alimentaţia corespunzătoare, iar când unul din parteneri este foarte furios, deşi nu ar avea motiv, este suficient să bea un pahar de suc ca să se liniştească.
(Sursa: descopera.ro)