Un nou proces pentru Vasile Astărăstoae. Șeful Colegiului Medicilor din România, trimis în judecată pentru conflict de interese

0
90

Şeful Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a fost trimis în judecată pentru conflict de interese. Procurorii spun că, pe vremea când era şi director al Institutului de Medicină Legală Iaşi, Vasile Astărăstoae s-a angajat pe el însuşi ca să încaseze sume importante din fonduri europene.

 

Procurorii arată în rechizitoriu că Vasile Astărăstoae, rector al UMF Iași și fost director al ML Iași, s-a plătit singur timp de 36 de luni în cadrul unui proiect european și a obținut astfel un venit de peste 130.000 de lei. La această sumă se adaugă și retribuția lunară de manager al proiectului, de aproximativ 9.000 de lei.

 

Proiectul cu bani europeni s-a derulat pe o perioadă de trei ani și a vizat formarea a 200 de doctoranzi în domeniul managementului. Valoarea proiectului este de 8,7 milioane de lei.

 

Acesta nu este singurul dosar penal pe care îl are Vasile Astărăstoae. Șeful Colegiului Medicilor este de asemenea judecat pentru fapte de corupție: procurorii spun că medicul, în calitate de rector, și mai mulți subaltrerni ai săi au comis mai multe ilegalități la o licitație organizată de Universitatea de Medicină din Iași.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments