VIDEO. Au crezut că e un chilipir. Medici din Iași, păcăliți cu carne de cal în loc de mușchiuleț fraged de vită

0
68

O parte din cadrele medicale de la Spitalul „Sfânta Maria“ din Iași au aflat cu stupoare că au mâncat carne de cal, crezând că este muşchiuleţ fraged de viţel. Aceştia au cumpărat zeci de kilograme de carne de la o femeie care umbla prin spital. Ulterior, aveau să-şi dea seama că este carne de cal.

 

Chiar a doua zi, aceştia au mers direct la Poliţie şi au făcut sesizare, acuzând că au fost înşelaţi. Poliţiştii au ridicat de la doctori mai multe kilograme de carne, ce s-a dovedit a fi de cal, şi s-a deschis un dosar penal pentru înşelăciune. Vânzătoarea le-a spus doctorilor naivi că locuieşte în Podu Iloaiei. Ea este căutată acum de anchetatori, dar parcă a intrat în pământ, arată ziaruldeiasi.ro.

 

 

{flvremote}http://www.iasitvlife.ro/data/_stiri_video/2014/04_apr/15/STIRE_%20Carne_de_cal_b.flv{/flvremote}

 

 

Potrivit unor surse medicale, medicii au cumpărat carne de la femeia misterioasă la preţul de 12 lei kilogramul. Ajunşi acasă, unii dintre medici şi-au preparat carnea, şi chiar au mâncat din ea, dar alţii şi-au dat seama că nu este carne de vită, după spuma lăsată în urma fierberii.

 

În urma controalelor pe care inspectorii DSV şi OPC le-au desfăşurat în această perioadă, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, oamenii legii au confiscat aproximativ 200 de kilograme de carne întrucât existau suspiciuni că este de cal şi nu de miel, arată iasitvlife.ro.

 

În aceste condiţii, inspectorii vin cu o serie de sfaturi pentru ieşenii care urmează să cumpere carne pentru masa de Paşte. Printre recomandările acestora este foarte important să achiziţionăm carnea de miel doar din unităţile autorizate.

 

 

(Sursa: iasitvlife.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentAcuzat de CRIME ÎN SERIE. Polițiștii cred că l-au găsit pe Hannibal Lecter la Suceava
Articolul următorVIDEO. 400 de polițiști vor asigura, în timpul sărbătorilor pascale, ordinea și liniștea publică în Iași
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments