Femeia, a cărei identitate nu a fost făcută publică, tocmai îi spunea reporterului că echipajele de poliţie lipsesc cu desăvârşire de pe stradă în timpul zilei, când un hoţ a trecut în fugă pe lângă ea şi i-a smuls colierul de aur de la gât, potrivit Daily Mail. Hoţul nu a reuşit să fure bijuteria subţire, însă a rupt-o, după care a traversat în fugă stradă, printre maşini.
Reporterul care lua interviul, angajat la RJTV, a lăsat microfonul şi a pornit în urmărirea hoţului, însă acesta s-a dovedit a fi foarte rapid şi a dispărut în mulţime.
Oraşul Rio are una din cele mai ridicate rate ale criminalităţii din lume. Anul trecut, doar în luna august, în acest oraş au fost înregistrate 406 crime, cu 40 la sută mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului 2012. Tot în august, s-au comis 629 de jafuri numai în mijloacele de transport în comun.
Aceasta filmare este şi un avertisment pentru toţi fanii fotbalului care vor călători în Brazilia vara aceasta, pentru campionatul mondial. Recent, autorităţile au făcut descinderi cu militari înarmaţi şi elicoptere în cartierele mărginaşe ale oraşului, în tentativa de a reţine grupările de hoţi înaintea competiţiei.
(Sursa: stirileprotv.ro)