VIDEO. Ultima cascadorie. Un tânăr din Iași a murit într-un groaznic accident, după ce s-a răsturnat de mai multe ori cu mașina. Urcase băut la volan

0
136
Foto: newspascani.com

Foto: newspascani.com

Inconștiența i-a adus un sfârșit tragic unui tânăr de 27 de ani din comuna ieșeană Stolniceni Prăjescu. Duminică dimineață, în jurul orei 6.05, el a decedat după ce mașina în care se afla s-a răsturnat de mai multe ori pe un câmp de la ieșirea din localitate.

 

 

Mihai Cozma, de 27 de ani, se afla într-o mașină de teren, marca Nissan, alături de Mihai Cășăriu de 21 de ani. Din primele informații cei doi se îndreptau spre comuna Mogoșești. La ieșirea din Cozmești șoferul a pierdut controlul volanului, mașina a intrat într-un șanț, iar de aici s-a rostogolit de câteva ori.

 

La sosirea echipajelor de la Pompieri, SMURD și Ambulanță autoturismul a fost găsit pe câmp la 30 m de metri de șosea. Cele două victime au fost descarcerate de pompieri, dar pentru Mihai Cozma nu s-a mai putut face nimic. El a decedat în urma unor leziuni la cap. Celălalt pasager al mașinii a fost transportat de medicii de la Ambulanță în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal. El prezenta răni la mâini și față. Starea acestuia de sănătate este stabilă, fiind în afara oricărui pericol, dar va rămâne cel puțin încă o zi sub supraveghere medicală, arată newspascani.com.

 

Din primele verificări se pare că Mihai Cozma, care se afla la volanul mașinii, era în stare de ebrietate în momentul producerii evenimentului rutier. El a fost văzut în noaptea de sâmbătă spre duminică în compania unor amici. Spre dimineață aceștia ar fi vrut să îl ducă acasă, dar a refuzat și s-a urcat la volanul mașinii sale.

 

Oamenii care au erau la locul accidentului susțin că avea viteză, iar mașina efectiv a plonjat în aer. În curba de la ieșirea din Cozmești spre Mogoșești mașina a ieșit de pe șosea, semn că șoferul reușea cu greu să conducă. De asemenea sub influința alcoolului era și celălalt pasager al mașinii.

 

Polițiștii Biroului Rutier fac verificări pentru a stabili cu exactitate cauza acestui eveniment rutier.

 

 

(Sursa: newspascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments