Justiţia spaniolă a pus sub acuzare, vineri, 11 oficiali ai companiei ADIF, o entitate de administrare a infrastructurii feroviare spaniole, pentru implicare în accidentul de tren din 24 iulie 2013, soldat cu 79 de morţi.
Judecătorul Luis Alaez, care conduce ancheta privind acest caz, a explicat într-o hotărâre că vrea să audieze 11 oficiali ai companiei ADIF.
El a criticat absenţa la locul accidentului a sistemului european ERMTS, care prevede o frânare automată în cazul depăşirii vitezei.
Cei 11 oficiali ai companiei „ştiau sau ar fi trebuit să ştie despre deficitul de securitate şi riscul la care erau supuşi pasagerii”, a adăugat el.
Printre cei 11 oficiali ai ADIF figurează fostul director director general al companiei, Carlos Maria Juarez Colera. Ei urmează să compară în faţa judecătorului pe 22, 23, 26 şi 28 mai.
Trenul care venea de la Madrid a deraiat pe 24 iulie la patru kilometri de gara din Santiago de Compostela, în timp ce se afla într-un viraj periculos. El rula cu 153 de kilometri pe oră în momentul incidentului, iar mecanicul locomotivei pare să fi fost neatent, accidentul soldându-se cu 79 de morţi, anunţă anchetatorii.
Potrivit anchetatorilor, „mecanicul de locomotivă vorbea la telefon în momentul accidentului”.
(Sursa: gandul.info)