Anunţul făcut „cu tristeţe” de Crin Antonescu

0
72

 

 

Liberalul susţine că nu intenţionează să declanşeze procedura de suspendare a preşedintelui Băsescu, după ce acesta a apărut într-o serie de fotografii, la malul mării, purtând un tricou pe care scria „vote for PMP”. Antonescu descrie situaţia ca fiind una tristă sau caraghioasă.
 

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, la Suceava, că situaţia în care a ajuns Traian Băsescu, în tricou cu însemnele PMP, pe malul mării, este una „jenantă” şi „un lucru trist care îl scoate din raza de acţiune a oricărei chestiuni serioase, cum este suspendarea din funcţie”.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă preşedintele Traian Băsescu riscă o nouă procedură de suspendare din funcţie pentru că a apărut în fotografii îmbrăcat cu un tricou cu însemnele unui partid, Crin Antonescu a răspuns că procedura de suspendare înseamnă să iei în serios un preşedinte.

„Procedura de suspendare este una gravă, una serioasă. Situaţia în care a ajuns domnul Băsescu în tricoul acela, pe malul mării acolo, îl scoate din raza de acţiune a oricărei chestiuni serioase. Pur şi simplu este un lucru trist, sigur pentru unii, caraghios”, a spus Antonescu.

El a arătat că pentru cei care se gândesc că ţara traversează de ani buni o criză a prestigiului conducătorilor, o criză a prestigiului funcţiilor, „aceste isprăvi în tricou cu măr ale domnului Băsescu sunt foarte nefaste”.

„De ce să vorbim de lucruri serioase cu suspendarea? Domnul Traian Băsescu este în afara oricărei discuţii şi a oricărei măsuri. E într-o situaţie jenantă pentru domnia sa şi într-o situaţie jenantă pentru noi ca ţară pentru că e pe funcţia de preşedinte al României”, a adăugat Antonescu.

Elena Udrea a postat, vineri după-amiază, pe contul său de Facebook o serie de fotografii intitulată „Traian Băsescu cu tinerii şi femeile din PMP”. Fotografiile sunt realizate la malul mării, pe plajă.

 

Citește și   FOTO. Traian Băsescu, pe litoral, cu Elena Udrea

 

Citește și  VIDEO. Elena Udrea a sărit cu parașuta pentru a promova tricourile PMP. Cum a comentat președintele Traian Băsescu inițiativa

 

 

Citește și   Elena Udrea şi-a făcut „selfie” cu Traian Băsescu pe fundal

 

Astfel, Traian Băsescu apare îmbrăcat în pantaloni albi, pantofi sport şi un tricou alb cu sigla PMP şi cu mesajul „Vote for PMP”, alături de soţia sa, Maria Băsescu, purtând la rândul său un tricou cu sigla PMP şi cu inscripţia „Made me do it”, precum şi de mai mulţi lideri şi candidaţi ai partidului, între care Elena Udrea, Cristian Preda, toţi având tricouri albe cu sigla PMP.

În unele dintre fotografii, preşedintele dă mâna cu candidaţi şi lideri ai PMP, între care Elena Udrea, care are şi ea un tricou alb cu sigla PMP şi inscripţia „I’m popular”, şi Cristian Preda, îmbrăcat într-un tricou pe care este imprimată o poză cu mere roşii.

Potrivit unor surse din partid, mai mulţi lideri locali şi naţionali ai formaţiunii s-au întâlnit, vineri, cu preşedintele Traian Băsescu la Neptun. Reprezentanţii PMP au avut o discuţie cu şeful statului la un local din staţiune, iar apoi au mers pe plajă, după care i-au prezentat colecţia de tricouri a partidului şi au făcut mai multe fotografii cu şeful statului.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentCaptura inedită făcută de un grup de pescari. „Nu am avut curajul să ne apropiem prea mult”
Articolul următorEducaţi de otomani, grecii bat inspectorii fiscali cu scaunele
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments