Avertismentul lui Stephen Hawking. Inteligenţa artificială ar putea fi „ultima invenţie a omenirii”

0
75

 

 

Savantul britanic atarge atenţia că inventarea unei inteligenţe artificiale va fi cea mai importantă reuşită din istoria omenirii, dar ar putea fi şi ultima, dacă oamenii nu vor ţine cont de riscurile pe care le preuspune un asemenea proiect, scrie Descoperă.
 

Eradicarea unor boli grave şi a sărăciei sunt doar câteva din avantajele pe care le-ar putea aduce dezvoltarea unei forme de inteligenţă artificială.

Maşini care merg singure, asistente digitale personale cum sunt Siri, Cortana şi Google Now, aceştia sunt doar primii paşi în realizarea inteligenţei artificiale.

Hawking crede că viitorul va aduce performanţe uimitoare în acest domeni, dar că lucrurile pot scăpa de sub control foarte uşor.

Pe viitor, inteligenţa artificială ar putea fi folosită şi în scopuri mai puţin nobile. De exemplu, pentru a realiza arme autonome, care pot ucide fără intervenţia unor oameni care să aleagă ţintele şi momentul eliminării acestora. ONU şi Human Rights Watch cer insistent un tratat care să interzică asemenea arme.

 

Pe termen lung, aceste maşinării inteligente ar putea să se reorganizeze singure, ajungând să funcţioneze mai eficient ca un creier uman.

Astfel, aceste maşinării ar putea ajunge la ceea ce este numit „singularitate” sau „transcendenţă” în filmul cu acelaşi nume, în care joacă Johnny Depp şi Morgan Freeman.

O superinteligenţă globală, care va întrece orice invenţie umană, vă putea dezvolta arme imposibil de combătut şi va putea controla piaţa financiară după cum doreşte.

Dacă pe termen scurt contează cine anume controlează inteligenţa artificială, pe viitor va conta dacă aceasta mai poate fi controlată în vreun fel.

Stephen Hawking declară, într-un articol publicat în The Independent, că experţii ar trebui să ţină cont de acest pericol şi să ia măsuri pentru ca oamenii să beneficieze de avantajele inteligenţei artificiale, eliminând însă riscurile.

 

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments