Consiliul Directorilor Executivi al Grupului Banca Mondială (BM) a aprobat un împrumut pentru sprijin bugetar în valoare de 750 milioane euro pentru România. Banii sunt destinaţi modernizării finanţelor publice şi îmbunătăţirii funcţionării pieţelor cheie.
Conducerea BM a discutat şi Strategia de Parteneriat cu Ţara (Country Partnership Strategy – CPS) pentru România în perioada 2014-2017, se arată într-un comunicat al instituţiei financiare internaţionale, citat de Mediafax.
Noua strategie, din care face parte împrumutul de 750 de milioane de euro, reprezintă cadrul de cooperare dintre BM şi Guvernul României în următorii patru ani.
Împrumutul are maturitate de 18 ani şi perioadă de graţie de 17,5 ani.
Seria de împrumuturi a BM sprijină măsurile esenţiale de reformă pentru consolidarea managementului datoriilor publice, creşterea calităţii cheltuielilor publice, şi îmbunătăţirea performanţei întreprinderilor de stat şi a funcţionării pieţelor de capital, imobiliară şi a energiei.
Împrumuturile pentru sprijin bugetar vin în completarea programelor în curs de desfăşurare cu Uniunea Europeană (UE) şi cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), notează banca.
Strategia de parteneriat cu România susţine convergenţa ţării către nivelul de venit din UE, punând accentul pe îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru populaţia săracă, se arată în comunicat.
Conform noii strategii, Banca va acorda împrumuturi şi va furniza servicii de asistenţă tehnică. Divizia Băncii pentru sectorul privat, IFC, va colabora cu intermediarii financiari pentru a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii, pentru a furniza împrumuturi pentru populaţia sub-deservită şi cofinanţare pentru programe ale UE dacă este cazul.
IFC va ajuta la creşterea competitivității României în producţia de bunuri primare, procesarea alimentelor şi băuturilor, şi comerţul cu amănuntul şi va veni în completarea activităţilor Băncii în domenii ca infrastructura, inclusiv prin parteneriate public-privat cu accent pe eficienţă energetică, inovaţie şi noi tehnologii, în special pentru exportatori.
„Sunt optimistă în ceea ce priveşte viitorul României şi, dacă procesul de reformă este aprofundat şi susţinut, sunt convinsă că o convergenţă cu venitul mediu la nivelul Uniunii Europene va reveni la un ritm similar cu cel anterior crizei economice şi va aduce beneficii tuturor cetăţenilor României”, a afirmat Elisabetta Capannelli, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru România.
Premierul Victor Ponta a declarat la sfârşitul lunii martie că Banca Mondială va deschide pentru România o linie de creditare pentru proiecte de dezvoltare de un miliard euro anual, în perioada 2014-2017, în baza noii strategii de parteneriat care va fi aprobată în board-ul băncii în mai.
Împrumutul va fi acordat pe 18 ani, cu o dobândă de 3,5%.
El a precizat că banii vor fi folosiţi pentru proiecte din sănătate, educaţie, incluziune socială, dar şi energie.
(Sursa: digi24.ro)