Preşedintele Traian Băsescu a declarat că s-a enervat pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru că nu a reacţionat faţă de guvern atunci când a introdus 35 de taxe noi, deşi se plânge că e greu să faci afaceri în România din cauza poverii fiscale. Totodată, preşedintele a precizat că nu îi este milă de guvernator că a plătit impozit pentru că „le ştie pe toate, dar spune numai părţi din ce ştie”.
„M-am enervat pe el, nu l-am auzit pe guvernator spunând: «Domnule Ponta, nu introduce 35 de taxe noi, că sufocă economia, peste trei ani nu va putea creşte economia cum trebuie». Nu mi-e milă că a plătit impozitul, pentru că le ştie pe toate, dar spune numai părţi din ce ştie”, a spus Băsescu la B1TV.
Băsescu a mai spus, referindu-se la Mugur Isărescu: „Dacă tot are de făcut observaţii, să le facă pe toate”.
Preşedintele a mai precizat că guvernatorul ar trebui să spună ce se va întâmpla peste trei ani, dar şi faptul că actuala creştere economică este rezultatul măsurilor luate de Emil Boc.
„Nu mi-am schimbat părerea că este greu să faci afaceri în România. Mi se pare chiar mai greu. Parcă nu s-a uşurat. Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare chiar prea mult, poate că este o percepţie şi poate că sunt subiectiv. Dar nici chiar aşa. Una-două, ba impozit pe aia, ba pe profit, poate ne uşurează acum cu profitul neinvestit. Când mi-a zis cât trebuie să plătească firma impozitul pe profit aproape că i-am închis telefonul în nas contabilului”, a afirmat marţi guvernatorul Mugur Isărescu.
(Sursa: capital.ro)