Băsescu: "Evenimentele de la Odessa se pot constitui în elementele de declanşare a unui război civil masiv"

0
65

 

 

După o discuţie „cu parteneri din NATO”, preşedintele Traian Băsescu susţine că situaţia din Ucraina se complică, iar „evenimentele de la Odessa devin periculoase”. „Se pot constitui în elementele de declanşare a unui război civil masiv”, a arătat şeful statului, într-o intervenţie de la Palatul Cotroceni, adăugând că se „constată” un „dialog ineficient” între Moscova şi Washington” care „nu va duce nicăieri, ba dimpotrivă va netezi drumul spre un război civil”.
 

„Propunerea pe care o fac, în numele României, este ca Moscova şi Washingtonul să îşi asume, în cel mai scurt timp, declanşarea dialogului între puterea de la Kiev şi separatişti. Altfel, riscul unui război civil este major, iar România, ca vecin, este extrem de interesată ca acest lucru să nu se întâmple”, a spus Băsescu.

Preşedintele l-a contrazis totodată pe premierul Victor Ponta, susţinând că România nu se pregăteşte de război, nici măcar pentru a apăra Republica Moldova, aşa cum şeful Guvernului a anunţat la Craiova că va propune CSAT. „Este exclus ca România să fie atacată. Afirmaţia lui Ponta că ne paşte războiul nu are acoperire”, a comentat Băsescu, adăugând că „este exclus ca România să frie atacată”.

 

Situaţia din Ucraina

„Afirm poziţia statului român: România este un susţinător fără rezerve al integrităţii teritoriale a Ucrainei. Din păcate, în estul Ucrainei, dar şi în sud lucrurile se complică. Sunt toate elementele care pot identifica un început de război civil. România respinge o astfel de susţinere (precum cea a Moscovei, n.red.) care este cel puţin mincinoasă. Civilii nevionvaţi nu doboară elicoptere şi nu ocupă sedii prin utilizarea forţei şi nu declară că formează o armată care să se îndrepte împotriva Kievului”

„Evenimentele de la Odesa devin periculoase. Se pot constitui în elementele de declanşare a unui război civil masiv”

„Propunerea pe care o fac în numele României este ca Moscova şi Washingtonul să îşi asume în cel mai scurt timp declanşarea dialogului între puterea de la Kiev şi separatişti. Altfel, riscul unui război civil este major, iar România, ca vecin, este extrem de interesată ca acest lucru să nu se întâmple”

„Dacă nu se reuşeşte urgent punerea la masa tratativelor a separatiştilor şi a Kievului, riscul major este ca în est şi în sud-estul Ucrainei să nu se poată desfăşura alegerile prezidenţiale, iar un preşedinte ales numai cu voturile din centru şi din vest riscă să stimuleze ruperea Ucrainei”

„România poate fi foarte puternic afectată de situaţia generată de un război civil în Ucraina. Instabilitatea se va vedea în modul în care România se va putea împrumuta pe pieţe externe”

„La fel cum Rusia are responsabilitatea conflictelor îngheţate din jurul Mării Negre, declanşarea conflictului este un efect direct al stimulării pe care o face prin separatişti”

 

Replica adresată premierului Victor Ponta

„Aş dori să corectez câteva afirmaţii ale premierului făcute cu lejeritate într-o campanie prezidenţială pe care o desfăşopară dar care nu pot fi incluse decât în zona grobianismului pe care l-a arătat în ultimele zile. Una din afirmaţii a fost aceea că ne paşte un război, dar care are şi părţi bune. România nu are sentimentul că va fi atacată de Federaţia Rusă şi nu are niciun element de analiză care să acopere afirmaţia pe care a făcut-o premierul”

„Este exclus ca România să fie atacată. Afirmaţia că ne paşte războiul nu are acoperire. În schimb, NATO nu poate să nu declanşeze elementele care vizează descurajarea elementelor de destabilizare a regiunii”

„O altă afirmaţie a fost să apărăm Republica Moldova. Vreau să informez că România nu are planificată apărarea Republicii Moldova prin mijloace militare, plecând şi de la Constituţia Republicii Moldova care se declară stat neutru”

„Ce ar trebui să îl preocupe pe premier este să treacă de la declaraţii la fapte şi dacă vrea să apere R. Moldova să de a prioritate celor două proiecte de conectare energetică. Altfel totul rămâne o demagogie, pentru că Republica Moldova este dependentă de importurile de energie şi de gaz”

 

Reacţia Guvernului la inundaţii

„Ţipetele lui Oprea nu-i ajută pe cei aflaţi în dificultate. Cred că trebuei acţiune imediată şi mai ales soluţii. Răstitul la prefecţi nu rezolvă problema. Am informaţii din teren unde nu se întâmplă nimic”

„În timp ce era copios fluierat la Certeze, primul-ministru a spus că are un mesaj de la mine. Nu i-am dat niciun mesaj să îl transmită, mai ales după grobianismul din ultimele zile. Eu n-am putut ajunge pentru că situaţia din Ucraina a reclamat consultări cu parteneri care trebuiau făcute de la Bucureşti. Sunt convins, oricum, că va găsi şi bărci şi jandarmi să îl plimbe prin apă”

Despre susţinerea PMP în campanie

„Păcat că-s cu steagurile în spate că aş fi venit tot cu acel tricou. AM dreptul să mă îmbrac cum vreau”

„Voi vota Partidul Mişcarea Populară. dacă nu m-aţi fi întrebat nu v-aş fi răspuns. Ar fi fost mult mai nepoliticos să nu răspund”

„Nu (am încălca Constituţia, n.red.) Prin Constituţie nu mi se interzice să votez!”

 

Atacul lansat de „Vocea Rusiei

„Rusia a declanşat un război propagandistic. Nu îi voi răspunde”

„Armata României este una dintre cele mai bine instruite din regiune. Este mult mai eficientă decât o armată neprofesionistă care îşi înrolează pentru 13-14 luni tinerii (cum a propus Mircea Duşa, n.red.)”

„Românai nu este în stare de război, dar are obligaţia de a lua măsuri de descurajare a conflictelor din regiune”

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments