Ca în vremurile bune! Cinematograf în aer liber la Iași, cu filme premiate la Cannes și la Berlin. Caravana Metropolis vine în Capitala Moldovei

0
76

Iaşul este inclus pe lista celor zece oraşe din România care vor fi traversate de caravana Metropolis – cinema în aer liber, un proiect aflat la cea de-a treia ediţie.

 

 

Responsabilii Asociaţiei Culturale Metropolis, înfiinţată de producătorul Daniel Mitulescu, promovează evenimentul drept „cel mai mare festival de film nomad sub cerul liber”.

 

Spectatorii ieşeni, alături de cei din Târgu Mureş, Braşov, Hunedoara, Piatra Neamţ, Craiova, Sibiu, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti, vor avea ocazia să urmărească un maraton de filme de artă premiate la cele mai importante festivaluri de film din lume: Cannes, Berlin, Globurile de Aur, Oscar sau premiile Academiei Europene de Film.

 

Printre acestea se numără:

 

La Grande Bellezza (r. Paolo Sorrentino, distins cu Oscar pentru Cel mai bun film străin 2014, în competiţie la Cannes 2013),

 

Her (r. Spike Jonze, cu Joaquin Phoenix şi Scarlett Johansson, Oscarul pentru scenariu original şi Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu în 2014),

 

The Grand Budapest Hotel, (r. Wes Anderson, cu Ralph Fiennes, Mathieu Amalric, Edward Norton, distins cu Ursul de Argint la Berlin IFF 2014)

 

Borgman, (r. Alex Van Warderdam, thriller, în competiţie la Festivalul de Film de la Cannes 2013).

 

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul caravana.metropolisfilm.ro

 

Caravana ajunge în Iaşi în intervalul 24-29 iunie, iar ecranul gigantic, de 120 de metri pătraţi va fi instalat în grădina Palas. Biletul de intrare costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru studenţi şi copii. Pentru rezervări sau bilete online se poate consulta secţiunea aferentă de pe site-ul mai sus menţionat.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments