Cartea „Ipostaze ale ideologiei în teoria politică”, semnată de Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președintele Senatului Universității „Petre Andrei” din Iași, publicată de prestigioasa editură Polirom din Iași a fost lansată mercuri, 28 mai 2014, în prezența unei onorante asistențe, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurat în Complexul Romexpo din București.
Moderatorul întâlnirii dintre public și autorul cărții a fost Adrian Șerban, Directorul Editorial al Polirom, iar despre volum au vorbit Prof.univ.dr. Dan Pavel (prefațatorul cărții) și Prof.univ.dr. Gheorghe Lencan Stoica, de la Universitatea București, Prof.univ.dr. Doru Tompea, Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași și Prof.univ.dr. Sorin Bocancea, Decanul Facultății de Științe Politice și Administrative din cadrul aceleiași instituții. Toți vorbitorii au remarcat atât profilul intelectual al autorului volumului „Ipostaze ale ideologiei”, cât și provocarea pe care Daniel Șandru o lansează în spațiul teoriei și științei politice din România contemporană prin intermediul acestei cărți, care își propune extragerea conceptului de ideologie dintr-o zonă la marginalitate în care a fost plasat atât din cauza îndelungii sale utilizări într-un sens negativ, cât și din cauza asocierii sale cu regimurile de factură totalitară. La rândul său, autorul cărții a specificat faptul că și această carte, asemenea celei intitulate „Reinventarea ideologiei”, publicată în 2009 și laureată a Premiului „Ion Petrovici” al Academiei Române, încearcă să răspundă unei întrebări, și anume dacă ideologia poate însemna ceva mai mult decât „idee rea”.
La eveniment au participat specialiști din domeniul științelor sociale și politice, personalități ale lumii intelectuale, jurnaliști și studenți. În acest sens, pot fi amintiți Prof.univ.dr. Zoltan Rostas (Universitatea București), Conf.univ.dr. Iulian Chifu (SNSPA București, consilier prezidential), Grigore Cartianu (cotidianul „Adevărul”), Răzvan Chiruță (cotidianul „România Liberă”), Ovidiu Șimonca (redactor-șef al revistei „Observator Cultural”). O prezență aparte a fost aceea a Ambasadorului Plenipotențiar al Republicii Argentina în România și Republica Moldova, Excelența Sa Claudio Perez Paladino, un prieten al Universității „Petre Andrei” din Iași. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe din partea autorului.