Casa Auto aduce noile modele Mercedes-Benz GLA și Clasa C, la Iași

0
244

Mercedes-Benz organizează o caravană pentru a-şi aduce noile modele GLA şi Clasa C cât mai aproape de potenţialii clienţi. Dar nu doar cu cele mai recente apariţii ale constructorului german ne vom putea delecta, ci şi cu modele de vis, precum SL, SLK, CLA, E-Class Coupe şi E-Class Convertible, ca să nu mai amintim şi de surprizele pregătite de maşinile AMG.

 

Traseul Roadshow-ului va începe în Slovenia, va continua în Ungaria, va traversa Serbia şi Muntenegru, nu va ocoli Croaţia, iar apoi va ajunge în România, pentru ca ultimele trei ţări străbătute să fie Ucraina, Belarus şi Macedonia. Este lesne de priceput că în România prima oprire va fi la Bucureşti, însă organizatorii au mai solicitat o localitate pentru un popas de două zile.

 

Ei bine, oraşul ales a fost Iaşi, pentru că precedentele acţiuni organizate aici de dealerul Casa Auto s-au bucurat de un succes imens, susţine Autoplay. Aşadar, pe 18 şi 19 iunie ieşenii vor putea fi martorii unui show de înaltă ţinută la Era Shopping Park, unde vor fi programate atât prezentări interactive, cât mai ales teste grupate pe patru categorii: Safety, Intelligent Drive, Agility şi On-road Drive.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments