Cât de bine ne protejează sistemul actual de asigurări în situaţia nedorită a unui cutremur sau a unei inundaţii de mari dimensiuni? Legea ne obligă să încheiem o poliţă, dar nu va aduce automat banii necesari despăgubirilor în caz de calamitate.
Din iulie anul trecut, românii sunt obligaţi să încheie, cu Poolul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID), contracte de asigurare pentru riscurile de inundaţie, alunecare de teren, cutremur. Datele statistice arată însă că această obligaţie nu prea e luată în seamă.
Numărul contractelor de asigurări obligatorii pentru locuinţe (PAD) a atins 1.162.716 la sfârşitul lunii aprilie, faţă de 1.085.078 de poliţe, la finele lunii precedente, potrivit datelor publicate pe site-ul propriu de PAID.
Astfel, gradul de acoperire al acestui tip de asigurare a crescut în aprilie de la 12,76% la 13,68%. Aşadar, nici măcar 15% dintre români nu au poliţă obligatorie. În aceste condiţii, putem vorbi de un sistem funcţional?
Cât de bine funcţionează PAID
Viorel Vasile de la compania de intermediere în asigurări Safety Broker spune că lucrurile se vor îmbunătăţi, „dar mai trebuie să treacă o perioadă de timp până când vor expira toate poliţele încheiate în perioada pre-PAID“.
Până în iulie 2013, puteau fi cumpărate poliţe de asigurare obligatorie direct de la companii. Peste 1,2 milioane de contracte se află în această situaţie, cele mai multe fiind încheiate cu societatea Astra.
Viorel Vasile crede că PAID este pregătit pentru o calamitate, deoarece „deţine expuneri în valoare totală de 500 milioane de euro, deci primeşte despăgubire în această limită“.
Dar asta nu înseamnă că Pool-ul reprezintă o afacere foarte profitabilă în sine. „La o primă de 20 de euro, reasigurarea costă în medie 17 euro, deci mai rămâi cu 3 euro“, comentează brokerul de la Safety.
Ce spun însă oficialii companiilor de asigurare? Există resurse pentru despăgubiri în cazul unui cutremur de proporţiile celui din 1977, de exemplu, având în vedere că un număr destul de mic de locuinţe au asigurare obligatorie?
„Legislaţia emisă de autoritatea de supraveghere a pieţei de asigurări include norme specifice aliniate la standardele europene, în baza cărora asigurătorii care emit poliţe de asigurare facultativă trebuie să aibă reasigurare, capital şi rezerve suficiente pentru acoperirea despăgubirilor în caz de calamitate. În consecinţă, asigurătorii care respectă aceste cerinţe vor avea capacitatea de a onora obligaţiile asumate faţă de clienţii proprii afectaţi de un cutremur“, au declarat reprezentanţii UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România.
Aceeaşi primă şi în Bihor, şi în Vrancea. De ce?
Şi din punctul de vedere al clienţilor pot apărea nemulţumiri. Nici dacă gradul de acoperire al poliţelor de asigurare obligatorie ar fi 100% nu am putea vorbi de o echitate. Plătind prima de asigurare obligatorie, locuitorii din judeţe precum Bihor, unde nu se întâmplă cutremure sute de ani în şir, îi subvenţionează practic, pe cei din Vrancea, care chiar au motive să se asigure la acest risc. Putea fi conceput un sistem mai bun decât să introducem aceleaşi riscuri la toate zonele? Nu este mai avantajoasă pentru client o asigurare facultativă, la care îşi alege el riscurile?
„Unul dintre principiile de bază ale asigurărilor, în toată lumea, este mutualitatea: constituirea unui fond comun, prin colectarea de prime de asigurare de la un număr mare de persoane şi despăgubirea celor afectaţi de riscurile asigurate din acest fond. Atât legislaţia europeană, cât şi cea din România, consfinţesc acest principiu“, spun oficialii UNSAR. „Deşi interesante, discuţiile pe marginea oportunităţii sau a principiilor ce stau la baza funcţionării asigurărilor obligatorii trebuie să ia în considerare faptul că există, în acest moment, un cadru legislativ în vigoare – la care trebuie să ne raportăm cu toţii. Practic, legea este cea care prevede obligativitea poliţelor PAD – de asigurare obligatorie“, au explicat aceştia.
Obsesia cutremurului
Mulţi români trăiesc cu obsesia unui nou cutremur de magnitudine mare. Datele istorice arată că un astfel de cataclism s-a produs o dată la circa 40 de ani. Seisme mai mici, care nu au provocat pagube materiale şi pierderi de vieţi, au avut loc şi la intervale mai mici, de câţiva ani sau chiar de câteva luni. Cutremurele au creat pagube tot mai mari pe măsură ce imobiliarele s-au dezvoltat şi au fost construite clădiri tot mai înalte. Dar de-a lungul anilor au avut de suferit şi multe clădiri mici. Astfel, cutremurul din 1940 a distrus oraşul Panciu în proporţie de peste 90% şi a dus la prăbuşirea blocului Carlton, din centrul Bucureştiului, unde au murit aproape 300 de persoane. 65.000 de case au fost avariate. Cutremurul din 1977 s-a soldat cu 35.000 de clădiri distruse sau avariate. Numai în Bucureşti (unde seismul a provocat şi o pană totală de curent) au murit aproximativ 1.400 de persoane.
(Sursa: capital.ro)
