Cei patru judecători ai Tribunalului Bucureşti care decideau soarta companiilor aflate în insolvenţă au fost reţinuţi luni noapte pentru 24 de ore, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz pentru măsuri preventive în acest caz. Magistraţii Secţiei Comerciale a Tribunalului Bucureşti sunt acuzaţi că au luat mită bani şi bunuri în schimbul unor servicii legate de anumite dosare de insolvenţă.
Ion Stanciu, Elena Rovenţa, Ciprian Sorin Viziru şi Mircea Moldovan vor fi prezentaţi marţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă. Ei sunt acuzaţi de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă.
Dosarul lor ar fi fost deschis în urma unor denunţuri, făcute inclusiv de un lichidator judiciar. Au fost implicaţi în anchetă şi investigatori sub acoperire, probele strânse de aceştia indicând faptul că judecătorii ar fi pretins şi primit sume de 10-15.000 de lei pe lună, dar şi diverse bunuri: carne, făină, cherestea sau haine.
Judecătorul Mircea Moldovan a dispărut pentru câteva ore, refuzând în primă fază să meargă la audieri. S-a predat direct la sediul DNA, îmbrăcat în trening, după ce iniţial sărise gardul din spatele reşedinţei sale din Voluntari, după care a traversat calea ferată spre ieşirea din localitatea Voluntari.
„Domnule judecător, dar de ce ați fugit? Unde ați fost în această perioadă?”, l-au întrebat jurnaliştii. „La plimbare!”, le-a răspuns judecătorul.
„Cei patru judecători din cadrul Tribunalului București – Secţia a VII-a civilă, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată sume de bani cuprinse între 10.000 – 15.000 lunar sau sume globale de 3000 – 4000 lei sau bunuri (carne, făină, cherestea, obiecte vestimentare) în scopul de a îndeplini / a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor deduse judecăţii, pe care le-au pus la dispoziţia lichidatorilor judiciari, implicaţi sau interesaţi în procedura insolvenţei unor societăţi comerciale”, se arată în rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii în acest caz.
(Sursa: digi24.ro)