Andre Young, cunoscut sub denumirea Dr Dre, a reuşit să devină cel mai bogat cântăreţ de muzică hip-hop după ce a confirmat ,săptămâna aceasta, vânzarea Beat Electronics către Apple pentru 3 miliarde de dolari.
Rapperul în vârstă de 49 de ani a ajuns în topul celor mai bogaţi oameni după vânzarea companiei pe care a înfiinţat-o împreună cu Jimmy Iovine, unul dintre cei mai influenţi executivi din industria muzicală. Astfel, încheierea acestei preluări i-a crescut averea la 800 de milioane de dolari. Astfel, detronându-l pe Sean”Diddy” Combs care are o avere de 700 de milioane de dolari sau pe Jay-Z ce deţine o avere de 520 de milioane de dolari.
Apple a confirmat,miercuri, că va cumpăra Beats Electronics, producător de căşti audio, pentru o sumă apropiată de cea vehiculată în ultimele săptămâni. Beats Electronics va costa 3 miliarde de dolari, dintre care 2,6 vor fi plătiţi pe loc.
Oficialii celor două companii au spus că împreună vor crea cele mai inovative produse şi servicii din domeniul muzical.
Beats are aproximativ 60% din segmentul de piaţă pe care activează şi deţine şi propriul program de streaming de muzică, însă preţul „pus” de Apple ar fi în mod normal mai mult pentru brand şi nu pentru ce poate oferi efectiv Beats Electronics.
(Sursa: capital.ro)