Poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă în cazul copilului de doi ani decedat după ce a căzut, miercuri, într-o fântână, în comuna ieşeană Bârnova, în timp ce reprezentanţii DGASPC au decis să scoată din grija părinţilor băiatului două surori minore ale acestuia.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi au afirmat că s-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă în cazul decesului copilului de doi ani, precizând că acesta nu este îndreptat, deocamdată, împotriva părinţilor.
„S-a întocmit un dosar penal de moarte suspectă cu privire la decesul minorului în vârstă de doi ani, cadavrul a fost transportat la IML pentru necropsie, iar cercetările continuă pentru determinarea tuturor factorilor”, a declarat pentru Ziarul de Iaşi Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi. Rezultatele necropsiei băiatului vor fi făcute publice luni.
Acest caz a intrat şi în atenţia reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, care au dispus ca două surori minore ale băiatului decedat să fie scoase din grija părinţilor.
„S-a emis o dispoziţie de urgenţă, copiii au fost luaţi fără acordul părinţilor, pe principul că s-a vorbit doar telefonic cu ei. Urmează să facem acum acţiuni în instanţă, la Tribunalul Iaşi, pentru ca cei doi copii să rămână la noi. DGASPC nu poate să dea un asistent social ca să dea protecţie pentru patru-cinci fraţi pentru că părinţii nu sunt în acasă şi lucrează. Oricum, familia a fost ajutată şi de primărie, care i-a sprijinit să îşi ridice casa pe care o au acum”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.
Familia băiatului care a murit înecat în fântână, în localitatea Bârnova, a mai fost în atenţia DGASPC Iaşi în 2012, când alţi doi copii au fost luaţi din familie, în urma unei decizii în instanţă. Unul dintre copii a fost trimis în plasament la o mătuşă care locuia în aceeași localitate, iar celălalt este şi acum instituţionalizat la Centrul de plasament „Ion Holban” din Iaşi.
În total familia Huza are şase copii – cei doi instituţionalizaţi, cele două fete care au fost luate joi în plasament, băiatul de doi ani care a murit înecat şi o adolescentă de 17 ani care a plecat din familie şi care trăieşte în concubinaj. Familia a mai avut doi copii care au decedat, reprezentanţi de la Primăria comunei Bârnova declarând că decesul acestora a fost provocat de cauze naturale, fără a fi vorba despre neglijenţă, arată Ziarul de Iaşi.
„Noi am încercat la un moment dat să scoatem copiii din familia respectivă, am adunat probe de la doctorul de familie, de la reprezentanţii din Centrul Mia Casa, acolo unde mergea o fetiţă zilnic până la ora 5.00, însă instanţa a decis să scoata numai o minoră din familie care a ajuns la Centrul Holban. După ce fetiţa a fost luată din familie, părinţii au încercat să se îngrijească de ei. Între timp, noi i-am ajutat şi şi-au ridicat o locuinţă. Între timp, s-a născut şi băieţelul acesta. Părinţii nu lucrează, merg cu ziua prin sat. Când s-a întâmplat tragedia, femeia era la primărie să faca buletin uneia dintre fete. Familia mai are doi băieţi decedaţi”, a afirmat Claudia Spircu, asistentul social din comuna Bârnova.
Copilul de doi ani a căzut, miercuri dimineaţă, într-o fântână din comuna ieşeană Bârnova, fiind transportat în stop cardio-respirator la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, unde a fost declarat decedat, cea mai probabilă cauză a decesului fiind înecul.
Unul dintre sătenii ajunşi la faţa locului declara presei că una din cele două surori ale copilului a coborât prin sat ţipând, iar oamenii s-au mobilizat şi au reuşit să-l scoată pe copil din fântână.
„M-au ajutat băieţii de la vale, l-au pus pe iarbă jos. Sora lui nu a spus nimic, a început doar să plângă. Copilul nu plângea în fântână, pur şi simplu plutea pe apă. Tatăl lucrează într-o parte, mama în alta, copiii se cresc unii pe alţii. Că mănâncă, că nu mănâncă, că bea apă, că nu bea apă, asta e treaba lor. Le era sete, că altfel nu veneau la fântână”, a declarat presei Mihai Bogdan, unul dintre săteni.
Potrivit sătenilor, copilul nu căzuse în fântâna din faţa casei, ci în cea din curtea unui vecin, care nu era amenajată corespunzător având pământul din dreptul unuia dintre pereţi surpat, iar autorităţile presupun că prin acel loc a căzut copilul.
Anchetatorii ajunşi la faţa locului au observat că acesta a căzut în gol câţiva metri până să ajungă la apă şi este posibil să se fi lovit de unul dintre pereţii fântânii.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)