Pentru noi, unghiile sunt un detaliu de care trebuie să ţinem cont pentru igienă şi, în cazul femeilor, chiar pentru frumuseţe, însă pentru un medic ele sunt ceva mult mai important. Un dermatolog poate afla informaţii esenţiale despre starea noastră de sănătate.
Începând cu o dietă dezechilibrată şi continuând cu stres sau probleme grave de rinichi, toate acestea pot fi observate printr-o simplă examinare a unghiilor.
Potrivit lui Amy Derick, dermatolog la Universitatea Northwestern, există peste 30 de semne pe care un doctor bun nu trebuie să le treacă cu vederea.
Iată 8 din cele mai importante indicii, pe care le puteţi observa şi singuri.
1. Unghiile curbate sunt un semn care arată boli pulmonare şi emfizem.
2. Mici striaţii sau adâncituri pot fi semn de artrită, eczemă sau psoriazis, aceste probleme dermatologice putând fi legate de artrită.
3. Unghiile foarte subţiri şi fragile, care se rup uşor, sunt un semn al alimentaţiei dezechilibrate şi al lipsei de vitamine.
4. Liniile orizontale sunt asociate cu un stres foarte puternic. Ele apar şi la persoanele care ar făcut chimioterapie. De asemenea, pot fi semnul unor traumatisme, al malnutriţiei, dar şi al deplasării la mare altitudine, fiind întâlnite deseori la alpiniştii care merg pe Everest.
5. Liniile verticale nu sunt un semn de îngrijorare. Unele persoane sunt predispuse genetic la ele şi se întâlnesc de obicei şi la oamenii vârstnici.
6. Unghiile în formă de lingură, care se ridică în loc să se curbeze, luând formă convexă, sunt un semn al lipsei de fier.
7. Unghiile care sunt pe jumătate albe, în timp ce restul este roz sau mai închis la culoare sunt semnul unor probleme de rinichi sau ficat. Aceste boli provoacă deseori decolorări ale pielii sau unghiilor.
8. O unghie care se ridică de pe deget indică de asemenea o boală de tiroidă sau de rinichi.
Deşi unghiile sunt un prim indiciu al unor probleme medicale, semnele sunt complexe şi diferite, de aceea medicul trebuie să facă întotdeauna investigaţii suplimentare.
(Sursa: descopera.ro)