Iașul, puțin altfel la vot. PSD conduce detașat, însă din spate a venit puternic Forța Civică. Liberalii sunt triști. Mircea Diaconu, preferatul ieșenilor

0
152
Foto: Facebook/Sorin Avram Iacoban

Foto: Facebook/Sorin Avram Iacoban

După numărarea voturilor exprimate în 99% din secţiile de vot din municipiul Iași, PSD înregistra 35,4% din opţiunile electoratului, conform numărătorii paralele realizate de social-democraţi.

 

Pe locul al doilea s-a situat Forţa Civică, al cărei rezultat electoral se ridica azi-noapte la ora 2 la 15,2%. Candidatul independent Mircea Diaconu, fost membru al PNL, a fost votat de 11,7% din ieşeni, în timp ce PNL a reuşit să obţină doar 7,9% din voturi. Peste pragul electoral s-au situat şi PMP, cu 7% din voturi, şi PDL, cu 6% din voturi.

 

Rezultatele din restul judeţului s-au centralizat mai greu în sediile de campanie ale partidelor. Luând în calcul şi secţiile din afara municipiului, PSD înregistra azi-noapte, conform numărătorii făcute de reprezentanţii săi în secţiile de votare, un procent general de 38,11% din voturi. În mediul rural, PNL a reuşit să recupereze din voturile pierdute în municipiu în favoarea lui Mircea Diaconu.

 

Astfel, scorul general al PNL se ridica, după numărarea voturilor din peste 50% dintre secţii, la 13,02%, faţă de 9,17% cât era rezultatul obţinut de Diaconu.

 

Forţa Civică a înregistrat un rezultat de 10,91%. Pe locul cinci în preferinţele electoratului s-a situat PDL, cu 7,3% din voturi, iar pe şase – PMP, cu 6,15%. PP-DD a obţinut doar 3,72% din voturile ieşenilor, situându-se astfel sub pragul electoral de 5%.

 

Numărători paralele, la partidele din Iași

O numărătoare paralelă a fost efectuată şi de PMP. Conform datelor prezentate de deputatul Petru Movilă, după numărarea voturilor din 80% din secţiile din judeţ, PSD înregista 37% din preferinţele electoratului.

PNL se situa la 12,8%, peste Forţa Civică, al cărei rezultat electoral era conform numărătorii făcute de PMP de 11%. PDL era cotat la 7,5% din voturi, iar PMP, la 6,5%. „Noi nu am numărat şi voturile obţinute de Diaconu. Ne-am concentrat pe partide“, a precizat deputatul PMP Petru Movilă.

 

Liberalul Victor Chirilă cere refacerea USL din birourile PSD

Surpriză de proporţii la sediul PSD Iaşi, la aflarea primelor rezultate din exit-polluri. Cot la cot cu social-democraţii s-a bucurat de rezultate şi liberalul Victor Chirilă, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Acesta a împărtăşit euforia şefilor din PSD Iaşi la aflarea scorurilor şi a sărbătorit alături de primarul Gheorghe Nichita, viceprimarul Mihai Chirica, deputaţii şi consilieri din PSD Iaşi, precum şi Vasile Şalaru, preşedintele filialei ieşene a Partidului Conservator.

 

Gheorghe Nichita a declarat aseară că scorul obţinut la nivel central confirmă Guvernul condus de Victor Ponta. „Se vede foarte clar că românii au înţeles mesajul PSD, votând masiv pe candidaţii noştri şi votând în continuare modul în care Victor Ponta şi Guvernul Domniei sale reuşesc să conducă România spre normalitate şi spre prosperitate. Eu cred că vom discuta mai multe după ce efectiv vom vedea rezultatele exacte, după numărarea voturilor, dar deja din exit-polluri se pot vedea rezultatele foarte clare ale PSD“, a declarat Nichita citat de Ziarul de Iași.

Primarul Iaşului a sugerat că votul exprimat în acest scrutin ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru liberalii care s-au rupt de USL. „Încă o concluzie, se vede foarte clar că românii vor în continuare USL. Au votat PSD pentru că a susţinut în continuare USL, şi sper ca cei din Iaşi să înţeleagă foarte bine că atunci când i-am rugat să rămână în USL nu am făcut-o decât pentru a continua proiectele Iaşului şi pentru că mi se părea normal să ne ţinem de cuvânt şi să mergem mai departe cu acest proiect. Sper că din acest vot o să înveţe şi Crin Antonescu, şi Adomniţei, şi alţii care sunt foarte tineri în politică, să înveţe să-şi ţină cuvântul în viitor. Adomniţei are nevoie în schimb să înveţe lucrul acesta din plin“, a mai declarat preşedintele PSD Iaşi.

Din birourile de la PSD, liberalul Victor Chirilă a făcut un apel către toţi colegii săi pentru refacerea USL. Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a declarat că se aştepta la rezultate „dezastruoase“ ale PNL Iaşi.

„Am spus că va fi un rezultat dezastruos al partidului nostru întrucât eu am avut un sector în campania electorală şi în urma evaluărilor personale din judeţ mi-am dat seama că stăm foarte prost şi toate întrebările populaţiei au fost de ce s-a spart USL, de ce liberalii nu mai sunt în USL. Eu personal am venit cu un apel către toţi aleşii locali liberali să intervenim cu toţii să refacem USL, pentru că este singura soluţie valabilă şi votul ieşenilor a fost pentru USL“, a declarat Chirilă.

Liberalul a fost susţinut de Nichita, care i-a invitat pe toţi ceilalţi liberali să rediscute refacerea USL, începând chiar de astăzi. „În 2012, şi la locale, şi la alegerile generale, eram împreună PNL şi PSD pentru a asculta rezultatele. Era şi domnul Adomniţei aici şi se bucura enorm că a ieşit preşedinte de CJ şi am reuşit să scoatem 17 parlamentari USL pentru tot judeţul Iaşi. A rămas consecvent acestui proiect domnul Chirilă, şi mă bucur foarte mult că este aici. Alţii nu sunt consecvenţi, probabil că au mai puţină experienţă politică şi mai puţină determinare vizavi de electorat. Eu îi aştept pe ceilalţi din PNL să vină de mâine (n.r. -azi) să discutăm despre USL din judeţul Iaşi“, a mai spus Nichita.

 

Cristian Adomniței este trist

Puţini liberali s-au strâns aseară la sediul din Podu Roş pentru a aştepta primele sondaje la ieşirea de la urne, anunţate la ora 21. Dintre parlamentarii PNL, doar Anton Doboş şi Grigore Crăciunescu au venit la sediu, alături de preşedinţii filialelor judeţeană şi municipală, Cristian Adomniţei şi Marius Dangă. Spre deosebire de alte scrutine, de această dată, liberalii nu au mai pregătit sticle de şampanie pentru a întâmpina primele estimări ale rezultatelor, mulţumindu-se cu suc şi apă minerală. Anunţarea celor 15-16 procente din voturi pe diverse canale de televiziune a fost primită fără multe comentarii de către liberali.

„PNL a obţinut acum cele mai bune rezultate la alegerile europarlamentare. În 2007 am avut 14,7%, iar în 2009 – 14,5%. Va trebui ca după această zi să găsim formula care să adune în partea dreaptă a spectrului politic toate energiile din ţară, ca preşedintele care va fi ales în toamnă să nu fie de la PSD. Nu pot să spun că sunt fericit de rezultate. Convingerea mea este că, la Iaşi, PSD nu va avea un rezultat cu 4 în faţă, căci asta ar însemna că va putea face absolut orice, după ce a masacrat teii de pe Ştefan cel Mare, după ce a încercat acelaşi lucru în Copou“, a declarat Adomniţei. Acesta a respins orice posibilitate de colaborare cu PSD, afirmând în schimb că dreapta trebuie să se reunifice în jurul PNL. „Mă aştept ca PSD să arunce în continuare săgeţi otrăvite, să invite PNL la guvernare. Astea le ştim. Ce nu este clar este ce va face dreapta, pentru a păstra echilibrul în această ţară“, a adăugat preşedintele PNL Iaşi citat de Ziarul de Iași.< /p>

Liberalii ieşeni s-au arătat convinşi că rezultatele finale ale numărătorii voturilor vor fi superioare procentului de 16%, întrucât sondajele anunţate la ora 21 făceau referire la prezenţa şi voturile de la ora 19.

„Tinerii au mers la grătare. Dreapta vine la vot după 19.00“, a apreciat Adomniţei. Un al doilea plus în dreptul PNL ar putea fi reprezentat, la alegerile prezidenţiale din toamnă, de voturile strânse de Mircea Diaconu, candidat independent. Cele aproximativ 5 procente obţinute conform sondajelor de acestea au fost trecute de liberalii ieşeni tot în contul lor, pentru viitoarele alegeri.

 

Forța Civică – victorie locală

Încrezător în rezultatele finale s-a arătat şi Dragomir Tomaşeschi, preşedintele filialei ieşene a Forţei Civice. Mai mult, acesta a declarat că va întrece celelalte partide pe scorul unor secţii de votare, poziţionându-se chiar sub PSD Iaşi.

„Aşteptăm rezultatele şi cel puţin în municipiu şi în judeţ cifrele Partidului Forţa Civică sunt mult mai bune. Suntem optimişti că vom depăşi pragul electoral de 5 procente la nivelul ţării. Şi Iaşul, şi Mihai Răzvan Ungureanu au obţinut cel puţin aici scoruri superioare mediei pe ţară. Suntem pe locul doi după PSD, pe unele secţii de votare, din procesele verbale, am secţii din Nicolina, cartierul CUG, din Ţibana sau Ţibăneşti“, a declarat Dragomir Tomaşeschi.

 

Ieşenii s-au prezentat la vot în număr mult mai mare decât la precedentele alegeri pentru Parlamentul European, cele de acum cinci ani, însă relativ mic în comparaţie cu celelalte judeţe. Până la prânz, Iaşul s-a situat printre ultimele cinci judeţe din ţară din punctul de vedere al prezenţei la vot, iar situaţia s-a menţinut oarecum până la închiderea urnelor. Situaţia părea că a început să se schimbe după ora 12, în pofida temperaturilor foarte ridicate. În jurul orei 16 se prezentaseră la vot 16,5% dintre ieşeni, faţă de doar 12,22% la aceeaşi oră, în 2009. În final, prezenţa la Iaşi a fost de 28,41%, ceea ce ne clasează sub media naţională (32,16%), şi pe locul 35 în rândul judeţelor, aproape, aşadar, de coada listei. Alegerile de ieri au consemnat şi o premieră în judeţ: proporţia orăşenilor care s-au prezentat la vot depăşind-o pe cea a alegătorilor din mediul rural. Situaţia a fost vizibilă încă de la primele raportări ale prezenţei. De la o diferenţă de 0,23% în favoarea mediului urban la prima raportare, ecartul dintre votanţii din mediul urban şi cel rural ajunsese la 2,31% la ora 16.

Prezenţa superioară la vot în mediul urban faţă de cel rural s-a menţinut până la sfârşitul zilei. La ora 21, prezenţa la vot în mediul urban a ajuns la 28,88%, cu aproape un procent mai mare decât cea din mediul rural, care s-a ridicat la 27,94%.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments