Importurile de petrol şi gaze din Rusia ar putea fi interzise de UE

0
65

 

 

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană vor avea săptămâna viitoare o discuţie detaliată despre o posibilă înăsprire a sancţiunilor împotriva Rusiei, dacă aceasta din urmă va perturba scrutinul prezidenţial de duminică în Ucraina, a relatat vineri agenţia Reuters. Există mai multe scenarii luate în calcul, cel mai dur fiind chiar interzicerea importurilor de petrol și gaze.
 

Potrivit surselor acestei agenţii, vor fi examinate trei scenarii de sancţiuni, de intensitate joasă, medie şi înaltă, ce au fost prezentate luna trecută într-un document de două pagini aflat la dispoziţia statelor membre şi care va fi baza discuţiilor la summitul de marţi, convocat pentru analizarea rezultatelor alegerilor europarlamentare.

Conform primului scenariu, cel mai puţin sever, ar urma să fie restricţionate importurile europene din Rusia pentru unele produse de lux, precum diamantele, metalele preţioase, blănurile sau caviarul. De asemenea, UE ar restricţiona exporturile sale către Rusia pentru produse chimice şi îngrăşăminte. În plus, ar urma să se instituie restricţii asupra importurilor şi exporturilor de armament în relaţia cu Rusia.

La cealaltă extremă, în cazul scenariului cel mai sever, sancţiunile ar viza pieţele de capital, o posibilă interzicere a noilor investiții pe piaţa rusă, o aplicare strictă a directivelor europene ce reglementează activele ruse în companiile europene şi, în final, interzicerea importurilor de petrol şi gaze din Rusia.

Dar aceste variante sunt doar scenarii pe hârtie, consensul liderilor europeni pentru instituirea unor veritabile sancţiuni economice împotriva Moscovei fiind departe de a fi atins, unii dintre ei temându-se de represaliile tot de natură economică ale Rusiei.

Ţări precum Germania, Italia şi Grecia au relaţii comerciale şi energetice importante cu Rusia, Austria şi Cipru au legături financiare puternice cu societăţile ruse, iar multe state din UE sunt complet dependente de gazele ruseşti.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments