Invenţie inedită: oPhone, dispozitivul capabil să primească şi să expedieze mirosuri prin SMS

0
69

 

 

Un nou dispozitiv, oPhone, care permite expedierea şi primirea de mirosuri prin SMS, va fi comercializat începând din 2015 şi are un potenţial important, consideră iniţiatorul proiectului, David Edwards, profesor de bioinginerie medicală la Universitatea Harvard din Statele Unite.
 

Există un interes mare din partea firmelor din Silicon Valley, pentru că este vorba, concret, de posibilitatea de a schimba comunicarea globală din zile noastre„, a explicat David Edwards din laboratorul său deschis în 2007, la Paris, care are vocaţia de a reconcilia arta şi ştiinţa.

Aparat de formă cilindrică care stă pe o platformă, oPhone este un mic dispozitiv care generează semnale aromatice complexe, într-o succesiune rapidă de mici emisii de vapori, la fel cum un telefon standard transmite informaţii audio.

Aparatul funcţionează graţie manipulării tehnologice a particulelor într-o manieră similară cu tehnologia aerosolilor medicali, care i-a permis filantropului, scriitorului şi inventatorului David Edwards să facă avere la sfârşitul anilor 1990.

Pentru a exploata această idee, care i-a venit în timpul unuia dintre cursurile pe care le susţine la Universitatea Harvard, el a înfiinţat compania Vapor Communications.

Mai întâi rezervat utilizatorilor de iPhone, prin intermediul unei aplicaţii gratuite, oSnap, ce poate fi descărcată începând din 17 iunie, oPhone dispune pentru moment de 32 de mirosuri originale.

Pentru a-şi crea propriul miros, utilizatorul poate să combine între unul şi opt mirosuri dintre cele care sunt disponibile, care reprezintă deja 300.000 de combinaţii posibile.

 

 

Evantaiul de arome fiind foarte larg în lumea reală, a fost nevoie de o alegere a parfumurilor pentru a începe experimentul.

„Am vizat două domenii, cel al cafelei, pentru care am lucrat în colaborare cu fondatorii Cafe Coutume din Paris, şi, în sens mai larg, cel al alimentelor”, spune creatorul invenţiei.

Odată ce sistemul este operaţional, utilizatorul va putea, de exemplu, în timpul unei plimbări în pădure, să facă o fotografie, căreia îi va adăuga apoi unul sau mai multe mirosuri ce restituie ambianţa olfactivă înconjurătoare.

 

 

 

Utilizatorul va trimite apoi un „oNote”, un fişier transmis prin SMS, unui prieten, care îi va vizualiza mai întâi compoziţia pe site-ul dedicat invenţiei, iar apoi, dacă dispune şi el de un iPhone, îl va descărca pe oPhone, pentru a-l mirosi la rândul său.

Mirosul în sine va fi reprodus de cartuşe speciale, denumite oChips.

Publicul va avea ocazia să viziteze laboratorul lui David Edwards din 19 până pe 31 iunie pentru o demonstraţie a acestui aparat. În paralel, o campanie de finanţare participativă se va derula pe site-ul Indiegogo din 17 iunie până pe 31 iulie.

Contributorii vor putea să beneficieze de acest produs în avanpremieră la un preţ preferenţial de 149 de euro, spre deosebire de preţul de 199 de euro, cât va costa dispozitivul după lansarea sa oficială.

 

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments