Procurorii ieșeni au avut nevoie de 9 ANI pentru a soluționa un dosar clar de vătămare corporală

0
58

Procurorii ieşeni au soluţionat zilele acestea un dosar penal de vătămare la aproape nouă ani de la comiterea faptei. Este una dintre cele mai longevive cauze de acest gen din Iaşi, în care victima e un bărbat care, deşi fără vină, s-a ales cu o deficienţă mental medie în urma unei lovituri. Tergiversarea dosarului este inexplicabilă în condiţiile în care agresorul şi-a recunoscut fapta de la bun început.

 

Fapta care a stat la baza dosarului amintit a avut loc pe 1 octombrie 2005, în faţa unui bar din localitatea Proselinici. Acolo, un grup de tineri, printre care se afla şi Mihai Mihăilă, au început să se bată dintr-un motiv necunoscut.

 

La un moment dat, notează procurorii, Mihăilă s-a îndreptat către Gheorghe G., care nu era implicat în conflict, şi l-a lovit puternic în zona capului. Victima a căzut cu capul de bordura de beton. În urma impactului, bărbatul a suferit răni foarte grave la nivelul capului, iar în prezent este încadrat cu grad mediu de handicap, fiind nevoit să se interneze periodic la Spitalul de Psihiatrie „Socola”.

 

Iniţial, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru tentativă la omor. În 2007, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru această faptă, dosarul ajungând astfel la Parchetul local unde s-au făcut verificări pentru vătămare corporală gravă şi, după intrarea în vigoare a noilor coduri penale, pentru vătămare corporală în formă simplă, arată Adevărul.

 

Pe parcursul cercetărilor “inculpatul recunoaşte că a lovit partea vătămată care a căzut apoi cu capul de beton dar susţine că acesta l-ar fi lovit mai întâi şi el ar fi ripostat”, se arată în rechizitoriu. Între timp, de la momentul comiterii faptei şi până în prezent, vieţile celor doi actori implicaţi în tragicul accident din 2005 s-au schimbat. Dacă victima este nevoită să trăiască cu un handicap psihic cu care s-a procopsit nevinovat, autorul are acum familie şi lucrează în Italia.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi l-au trimis în judecată pe Mihai Mihăilă, din comuna Miroslava pentru vătămare corporală.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments