Măsuri drastice de securitate la beatificarea de la Iași a episcopului martir Anton Durcovici

0
67

Pentru că Iașul va fi invadat de pelerini, șefii Primăriei Municipiului Iași s-au întâlnit cu reprezentanții Diecezei de Iași pentru a pune la punct un plan de măsuri care să evite producerea incidentelor. Străzile din jurul stadionului vor fi închise iar consumul băuturilor alcoolice va fi interzis pe o rază de 200 de metri în jurul stadionului.

 

 

Primăria a stabilit traseele pe care vor fi direcționate autocarele care vor transporta la Iași miile de pelerini. Cele care vor veni dinspre Lețcani vor fi duse în parcarea unui hipermarket, apoi pelerinii vor fi transportați la stadion cu autobuzele RATP. Primăria va pune la dispoziție 70 de autobuze. O parte vor prelua pelerini și de la Gară, deoarece CFR a introdus două curse speciale la 8:30 și 9:30.

 

Pelerinii care vin dinspre Vaslui vor fi direcționați pe traseul Tudor Vladimirescu – CA Rosetti – Cârlig, iar autocarele și autoturismele vor fi parcate pe Sărărie.

 

Vor fi amplasate câteva puncte de informare, la intrările în municipiu. În zona stadionului vor exista și 50 de toalete ecologice. Asistența medicală va fi asigurată în 10 puncte. 

 

Totodată, comercializarea băuturilor alcoolice a fost interzisă pe o rază de 200 de metri în jurul stadionului.

 

Organizatorii ceremoniei de beatificare au anunțat că pe stadionul Emil Alexandrescu vor fi peste 20 de mii de pelerini.

 

Pe lângă politicieni, au confirmat prezența la Iași și reprezentanții Casei Regale a României, Principele Radu și Principesa Margareta.

 

 

(Surse: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments